Chirpiciul este în mod esenţial o cărămidă uscată la soare. Este fabricat din aproximativ acelaşi material ca şi cărămizile arse, cu diferenţa că acestea din urmă au un conţinut mai mare de argilă, pentru a rezista uscării accelerate în cuptor. Chirpiciul, dimpotrivă, conţine mai mult nisip şi paie sau fân ca armătură, şi se usucă la soare.
Din raţiuni care vizează ergonomia lucrului, versiunea din România sunt mult mai mari decât cărămizile obişnuite (cel puţin de două ori, trecând cu uşurinţă de 10 kg).
Locuinţă din chirpici aflată în La Paz, Bolivia, cu suprafaţa de 84 mp
Avantajele sunt cunoscute: se fabrică în regie proprie, sunt destul de rezistenţi la greutatea proprie şi cea a podului, de aceea zidăria nu are nevoie de o structură de rezistenţă suplimentară, iar liantul utilizat este tot lutul. Deci totul eco.
Dezavantajele: nu se împacă bine cu apa (în caz de inundaţie sau expunere directă la ploaie se topesc ca zăpada), nici cu tencuielile din ciment. Masă termică e mai bună ca la materialele convenţionale, dar grosimea unei zidării executată după această tehnică nu este grozavă.
Nu-mi amintesc să fi văzut în satele româneşti case din chirpici cu etaj. Şi nu pentru că nu s-ar putea construi aşa ceva, ci pentru că cei care aleg acest material o fac din imperative economice. Cine face casă cu etaj are automat şi bani, şi alege ori cărămizile arse, ori BCA-ul.
În România există încă un “stigmat al lutului”, spre care te orientezi pentru că eşti sărac şi-ţi trebuie o casă, nu pentru că te preocupă protejarea mediului ambient şi a sănătăţii familiei tale. Presa întreţine din plin acest stigmat al sărăciei şi al inadaptării la societatea capitalistă, prezentând doar case de lut în diferite stări de degradare, cu crăpături (cauzate de traficul greu din faţa casei!), erodate de fenomenele naturii.
Ansamblul cupolei cu cărămizi de lut fonice
Proprietarii sunt şi ei tot timpul jenaţi pentru că locuiesc în casă din pământ, şi principala lor grijă este s-o acopere cu tencuială din ciment şi praf de piatră. Ce contează că îi reduc durata de viaţă la 20-40% din cât ar putea-o avea cu tencuiala din lut? Important este să alungăm cât mai departe odioasa impresie lăsată de cenuşăreasa arhitecturii…
De regulă tehnica chirpicilor este folosită mai cu seamă în regiunile aride, ajungând la niveluri nebănuite de măiestrie în Mexic (unde sunt numite terrones), Yemen, Maroc ş.a. Nu trebuie însă crezut că zona temperată n-ar fi potrivită pentru această tehnică de construcţii. Cu ceva precauţii, rezistenţa chirpicilor ar creşte.