Deputaţii britanici cer publicarea unui raport care minimalizează impactul imigraţiei

21

Deputaţii britanici au cerut guvernului condus de premierul David Cameron să publice un raport oficial care sugerează că posibilul impact al imigraţiei asupra Marii Britanii nu este atât de important cum s-a argumentat până acum, informează miercuri EFE.

Potrivit guvernului, 23 de britanici rămân fără loc de muncă la fiecare nouă imigranţi care intră în ţară. Totuşi, emisiunea Newsnight a postului BBC a dezvăluit marţi seară că guvernul a decis să nu publice un document intern care arată că această cifră susţinută până acum este de fapt mai mică. Programul notează că documentul a fost realizat pe baza datelor furnizate de experţi academicieni şi de ministere, mai ales cel însărcinat cu imigraţia.

Citeste si:  Un britanic şi-a găsit casa ocupată abuziv de o familie de români

Julian Huppert, deputat liberal-democrat (formaţiune în coaliţie cu conservatorii), a spus că este ‘clar’ că ‘acest raport trebuia publicat cât mai repede posibil. Trebuia să avem cifrele corecte, aşa putem lua deciziile corecte’.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi purtătorul de cuvânt al imigraţiei din partea laburiştilor, David Hanson, care a susţinut că populaţia trebuia să aibă la dispoziţie întreaga informaţie pe această temă pentru a putea ‘judeca impactul imigraţiei asupra locurilor de muncă’. ‘Trebuia să se facă în baza acestor date (concrete) şi nu a unei retorici goale’, a adăugat Hanson.

Citeste si:  Atentat sinucigaş la Kabul împotriva Ministerului de Interne, soldat cu victime

Guvernul a menţionat că nu face comentarii cu privire la aceste documente interne, totuşi emisiunea Newsnight notează că administraţia Cameron a ales să evite publicarea raportului, terminat se pare anul trecut, pentru a evita o polemică.

Aceste informaţii apar într-un moment în care guvernul înăspreşte măsurile împotriva imigraţiei precum îngreunarea accesului noilor imigranţi la ajutoarele de stat.

Luna trecută, guvernul britanic a informat că imigranţii proveniţi din ţările UE trebuie să demonstreze că au un câştig de 150 de lire (180 de euro) pe săptămână pentru a putea avea acces la ajutoarele pe care Marea Britanie le pune la dispoziţia persoanelor cu venituri insuficiente. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata