Noul Guvern, validat de Parlament; Senatul a rămas fără preşedinte

Hotărârea privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului a fost adoptată marţi, 4 martie, de plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului cu 346 voturi pentru şi 191 împotrivă.

În favoarea noului Guvern au votat PSD, UNPR, PC, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, iar împotrivă s-au pronunţat PNL, PDL şi PP-DD.

Premierul Victor Ponta le-a mulţumit, în plenul Parlamentului, liberalilor pentru participarea la guvernare. El a precizat că Guvernul va continua programul de guvernare aprobat în 21 decembrie 2012 şi le-a mulţumit reprezentanţilor UDMR care au anunţat „foarte clar” că se alătură şi sprijină acest program.

La rândul său, Marko Bela, liderul grupului parlamentar UDMR din Senat, a spus că formaţiunea din care face parte, prin participarea la guvernare, oferă un echilibru atât pe plan intern, cât şi extern.

„De ce să nu credem că având o colaborare cu partide de stânga sau de dreapta am putut contribui la democratizarea ţării noastre şi am împiedicat orice deviere de la drumul ales. Eu nu m-am bucurat că s-a destrămat coaliţia USL, dar în interesul ţării, al maghiarilor din România, în interesul românilor din Ucraina, al românilor de dincolo de graniţele ţării, avem nevoie de un Guvern stabil, nu mâine, poimâine, ci astăzi. De aceea UDMR va vota noua structură a Guvernului Ponta”, a precizat Marko Bela.

Liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a anunţat că deputaţii acestui grup vor vota Guvernul Ponta în noua sa formulă.

„Nu cred că e bine să vorbesc în momentul ăsta, să vorbesc foarte mult. Aşa că (…) am să distilez totul la următoarea frază: grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va susţine Guvernul prezentat astăzi aici”, a spus, în plenul Parlamentului, Varujan Pambuccian.

PC va susţine programul de guvernare „votat de români”, motiv pentru care va fi pentru noul Guvern, a declarat la rândul său deputatul conservator Damian Florea.

„Credem în prim-ministrul Victor Ponta, credem în aceşti miniştri. (…) Atât parlamentarii conservatori, cât şi miniştrii desemnaţi de noi vom susţine programul de guvernare votat de către români, motiv pentru care vom vota favorabil această învestitură”, a afirmat Florea, de la tribuna Parlamentului.

În schimb preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că liberalii vor vota împotriva noului Guvern, punctând că aceştia nu mai pot să-l mai creadă pe premierul Victor Ponta.

„Îl ascultam pe primul-ministru, acelaşi cel din decembrie 2012, invocând un program, acelaşi din 2012, spunându-ne aceleaşi vorbe frumoase, ispititoare, convingătoare la prima audiţie poate din 2012. Înţeleg că sunt oameni, parlamentari, partide, cetăţeni tentaţi să le creadă, în orice caz PNL şi eu nu le mai putem crede, pentru că le-am crezut o dată, le-am votat o dată, le-am învestit cu toată încrederea şi cu tot ce un partid era dator să dea”, a spus Antonescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.