Încep lucrările la „Disneyland-ul” cu basme româneşti: Roller coaster şi roată de 20 de etaje

61

Parcul Tei din Capitală va fi transformat în totalitate. Primăria Sectorului 2 va dezvolta în zonă un proiect cu fonduri europene care să-i ducă pe bucureşteni într-o lume de poveste, din care nu vor lipsi personajele fantastice ale basmelor româneşti, conformb365.ro.

Noile amenajări propuse într-unul din cele mai vechi parcuri ale Bucureştiului includ printre altele un roller coaster, o casă a groazei cu trenuleţ interior, plus carusel, lanţuri, o roată mică şi o roată mare care să ofere o privelişte de ansamblu asupra lumii de basm din parcul Tei-Plumbuita.

„Lucrările sunt programate să înceapă la jumătatea acestui an şi urmează să fie finalizate, conform contractului de finanţare, în semestrul I din 2015. Întregul parc va fi conceput ca o aventură în lumea poveştilor şi, în funcţie de traseul întreprins, de zona aleasă, aventura şi personajele întâlnite vor fi diferite”, a explicat pentru B365.RO primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu.

Astfel, bucureştenii care vor vizita parcul Tei-Plumbuita vor avea parte de o experienţă de poveste. Aici, administraţia locală vrea să amenajeze un nou concept de parc de agrement care va purta vizitatorii într-o lume de basm din care nu vor lipsi personajele de poveste româneşti, precum Verde Împărat, Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos.

Citeste si:  Primul parc Disney din China

 

  • Roller coaster ca „balaurul cu şapte capete”

Vedetele noului parc Tei-Plumbuita vor fi un roller coaster, denumit „balaurul cu şapte capete”, de unde bucureştenii vor avea ocazia să experimenteze senzaţii tari de la o înălţime de până la 15 metri, pentru cei mici urmând să fie pregătită o Casă a groazei din „tărâmul celălalt” pe o suprafaţă de 460 metri pătraţi, cu trenuleţ interior şi alte şase vehicule care să amintească de locomotiva cu două vagoane, supranumită o „minune a tehnicii mondiale”, şi care oferea o privelişte superbă de pe malul lacului Tei între anii 1950-1970, astăzi linia de tramvai care leagă Tei-ul de Pipera.

„Roller coaster-ul va avea ca temă balaurul cu şapte capete şi va fi decorat ca atare cu panouri decorative şi butaforii care să susţină această poveste. Traseul pe care se ajunge la acest obiectiv este liniar, dar poate avea şi momente de repaos, oferite de zona de trepte care coboară spre lac, similar unei aventuri din poveşti, unde eroul are de parcurs un drum anevoios înainte de a ajunge la destinaţie.

Casa Groazei va avea ca temă tărâmul celălalt, atât în ceea ce priveşte decoraţia cât şin traseul interior al construcţiei. Ideea principală este un tărâm altfel care să conţină o mulţime de fiinţe fantastice şi decoraţii surprinzătoare care să sperie călătorul”, se menţionează în proiectul de amenajare a parcului Tei-Plumbuita propus de Primăria Sectorului 2.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Caruselul

 

  • Roata mare va urca până la înălţimea unui bloc cu 20 de etaje

Conform documentuliui, în partea dreaptă a parcului, pe malul lacului, urmează să fie amplasate o roată mică (cu înălţimea de 16 metri) denumită „Merele de aur” şi o roată mare „Pasărea Măiastră” care va urca până la 63 de metri înălţime oferind o privelişte de ansamblu asupra tuturor zonelor de poveste: „Tărâmul lui Verde Împărat”, „Pădurea de Aramă”, „Şapte mări şi şapte ţări” şi „Pădurea de Argint”.

Un alt echipament ce va fi adus în parc, maşinuţele, se vor găsi la intrarea de pe strada Petricani şi vor avea tema Făt-Frumos şi tărâmul fermecat. Acestea vor fi însoţite de panouri tematice perimetrale care vor surprinde vitejiile feţilor frumoşi din basme. În plus, maşinuţele vor fi inscripţionate şi decorate diferit astfel încât să devină personaje de poveste: balaurul, zmeul, gheonoiaia, uriaşul, căpcăunul, Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana.

Citeste si:  Kebab de ciocolată - desertul care câștigă tot mai mult teren

De asemenea, în incinta parcului Tei-Plumbuita vor mai funcţiona un carusel „Herghelia Ilenei Cosânzeana” şi lanţuri care vor juca „hora ielelor”, plus multe alte locuri de joacă pentru copii, structurate pe grupe de vârstă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata