Portalul e-România este finalizat; din păcate, este puţin cunoscut şi puţin utilizat, declară Dan Nica

Proiectul e-România 2 este în faza de testare până la începutul lunii aprilie şi, cu toate că are multe facilităţi, care vin în sprijinul autorităţilor, este puţin utilizat, a declarat, joi, fostul ministru pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, în conferinţa de bilanţ.

„Acest proiect este finalizat, dar, din păcate, este puţin cunoscut şi puţin utilizat. Are multe facilităţi care vin în sprijinul autorităţilor. O instituţie publică poate să facă o mulţime de lucruri prin acest proiect. Capacitatea pe care îl are acest sistem este foarte mare şi este păcat ca cineva să mai investească bani în România, în ceva, atâta timp cât acele facilităţi se află în acest sistem. Din păcate, nu am reuşit să facem diseminarea”, a spus Nica.

Acesta a precizat că sistemul a înregistrat în faza de testare peste 100.000 de atacuri cibernetice, în doar două luni de la lansare, dar niciunul nu a reuşit.

Citeste si:  Dan Nica: Am reuşit să deblocăm 5.000 de proiecte; am finalizat 98% dintre acestea

„Acum, când sistemul se află în testare, a avut 100.000 de atacuri cibernetice într-o perioadă de câteva luni, din 23 decembrie 2013, dar nu a reuşit până acum niciunul. Am făcut un audit de securitate extrem de serios acestui sistem şi a stat în picioare. El se află în faza de testare până la finele lunii martie — începutul lunii aprilie şi apoi vom vedea concluziile şi observaţiile. e-România 2 este un proiect pe care am reuşit să îl finalizăm în nişte condiţii nu foarte plăcute pentru noi pentru că, în mai 2012, când am venit la minister, suma de 65% din contract era plătită. Eram în faţa unui contract în care numai de precizie nu se bucura şi cu o lipsă totală de comunicare în instituţia pe care am preluat-o şi am condus-o. Practic, nu s-a ocupat nimeni de proiect. Am cerut firmei Deloitte să facă un audit pe acest proiect să vedem ce anume este de făcut, astfel încât să poată fi finalizat. Oportunitatea cealaltă, de a fi fost anulat în vara lui 2012, însemna pierderea tuturor banilor plătiţi în acest moment, pentru că ar fi fost o pierdere uriaşă pentru bugetul de stat”, a precizat Nica.

Citeste si:  MCSI nu garantează că serviciile electronice impuse de UE vor fi la nivel maxim de calitate

Proiectul e-România 2 a fost realizat de Omnilogic, în baza unui contract încheiat în 2010, în valoare de 52,1 milioane de lei (TVA inclusă), suma fiind acoperită din fondurile statului. 35 de milioane de lei au fost achitate în anii 2010 şi 2011.

Denumit e-România 2, portalul va fi promovat sub denumirea ‘e-România — Portalul Democraţiei Participative’ şi va putea fi accesibil online la adresa www.portaleromania.ro, urmând ca, în scurt timp, să fie disponibil şi la adresa www.romania.eu.

Cetăţenii şi reprezentanţii administraţiei locale vor putea găsi aici informaţii despre toate unităţile administrativ-teritoriale din România (3.188 de localităţi), incluzând peste 24.000 de fotografii, 150.000 de articole şi 60.000 de pagini de text, cu date provenite din surse proprii ale furnizorului Omnilogic sau din surse deschise. Tot pe acest portal, autorităţile locale vor putea posta proiectele de interes local aflate în desfăşurare, cu amănunte legate de bugetul alocat sau termenul de finalizare.

Citeste si:  Roberta Anastase propune ca parlamentarii să nu mai poată cumula pensia cu indemnizaţia

Faza de testare în mediu real va dura până pe 31 martie 2014 şi este menită a aduna feedback-uri din partea administraţiei publice, a cetăţenilor şi a mass-media asupra funcţionalităţilor actuale, a potenţialelor dezvoltări ulterioare şi asupra instruirii necesare pentru instituţiile care vor dori să folosească funcţionalităţile oferite de portal. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata