Cooperativa educaţiei de stat – încă un eşec lamentabil

Rezultatele simulării examenului de evaluare naţională a elevilor de clasa a VIII-a arată pur şi simplu dezastruos: jumătate din elevi nu au obţinut nici măcar nota 5, conform capital.ro.

La fel ca anul trecut. Societatea civilă a reacţionat, dar am impresia că ne cam obişnuim cu aceste dezastre, devenim încetul cu încetul imuni la falimentul învăţământului românesc. Ne vine din ce în ce mai greu să credem că lucrurile ar putea sta altfel, că şcoala românească ar putea presta un serviciu cu adevărat folositor societăţii.

Şi această semi-apatie cu care privim fiecare nouă mostră de eşec în sistemul de învăţământ se datorează faptului că nu înţelegem cauzele eşecului, nu distingem clar responsabilii acestui fenomen; orice încercare de a elucida subiectul şi de a rezolva problema se pierde într-o discuţie nebuloasă, în care fiecare grup de interese încearcă să tragă spuza pe turta lui şi să arate cu degetul către restul lumii. Totul se întâmplă ca şi cum părţile implicate în sistemul de învăţământ ar fi mai degrabă interesate să ascundă motivele pentru care „meşteşugul de tâmpenie” proliferează.

Acest lucru trebuie spus răspicat: grupurile de interese active în învăţământ (sindicatele profesorilor, conducerea şcolilor, reprezentanţii ministerului) nu sunt interesate de însănătoşirea acestuia.

Degeaba sunt invitaţi în talkshow-uri să îşi spună părerea, degeaba le cer jurnaliştii explicaţii; aceste grupuri nu vor mărturisi niciodată adevărul, deoarece menirea lor este tocmai aceea de a căpuşa sistemul. Cum să-şi dorească un sistem performant? Un sistem performant nu are nevoie de comitete de instrucţie pe la minister, nu are nevoie de supraveghere în stil poliţienesc, nu are nevoie de oameni care să vâneze posturi sau privilegii.

Ce nu vor mărturisi niciodată sindicatele, directorii şi guvernanţii este faptul următor: şcoala românească este un CAP educaţional şi, la fel ca veritabilul CAP de odinioară, nu are cum să funcţioneze bine. Din principiu. Socialismul nu funcţionează în nici un domeniu, el nu produce performanţă în educaţie aşa cum nu este rentabil în agricultură.

Problema noastră, a tuturor, este că nu vedem clar acest lucru; nu înţelegem că nu este nicio deosebire esenţială între cooperativele agricole de producţie care au fost desfiinţate după Revoluţie şi colectivizarea învăţământului care a fost perpetuată până în prezent.

De ce este şcoala un soi de CAP? Fiindcă proprietatea aparţine statului. Resursele educaţionale sunt gospodărite tovărăşeşte de o clică birocratică, în loc să aparţină profesorilor, părinţilor sau unor antreprenori interesaţi să investească. În această colectivă educaţională nimeni nu are interes să îşi dea silinţa pentru educaţie. La toate nivelurile se aplică principiul „timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor!”.

Profesorii nu îşi dau silinţa – de ce ar face-o câtă vreme salariul lor este insensibil la performanţă?! De ce ar face-o câtă vreme profesoratul a ajuns un fel de refugiu pentru cei mai rataţi dintre licenţiaţi? De ce ar face-o câtă vreme ciurucurile nu pot fi expulzate din sistem? La rândul lor, directorii de şcoli sunt interesaţi să servească clientela politică a şefilor de la centru care i-au numit pe post. De ce să se străduiască ei pentru binele elevilor şi prestigiul şcolii?

Are şcoala (şi ei personal) ceva de câştigat dacă îşi demonstrează performanţa? Nu – elevii vor continua să curgă înspre şcoală şi anul viitor aşa cum sunt ei arondaţi; câtă vreme părinţii nu sunt liberi să aleagă şcoala la care să îşi trimită copilul, şcolile nu au cum să concureze între ele şi, în consecinţă, se vor scufunda împreună în mediocritate. De asemenea, ce motiv au inspectorii şi miniştrii să facă o reformă sănătoasă? Să-şi pună în cap sindicatele? Să-şi rişte fotoliul călduţ câştigat după o lungă luptă de gherilă în partid?

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.