Decizia CL Pungeşti de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, considerată ilegală de magistraţi

Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au declarat, luni, ilegală hotărârea Consiliului Local Pungeşti de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei.

Prefectura Vaslui a solicitat anularea deciziei luate de consilierii locali din Pungeşti, luată în luna octombrie a anului trecut, în urma protestelor locuitorilor din Pungeşti, dar fiindcă hotărârea nu a fost anulată, a atacat-o la instanţa de contencios administrativ.

O hotărâre similară privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist prin metode neconvenţionale, a mai fost luată de autorităţile din Pungeşti în luna februarie a anului 2013, însă, la solicitatarea Prefecturii Vaslui, care a considerat că autorităţile locale nu au dreptul să se pronunţe cu privire la aceste resurse, decizia a fost anulată. Primăria Pungeşti urmează să decidă dacă va formula acum recurs la Curtea de Apel Iaşi.

Pe raza judeţului Vaslui au adoptat hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist un număr de 15 consilii locale din comunele: Alexandru Vlahuţă, Băcani, Coroieşti, Dumeşti, Ghergheşti, Găgeşti, Murgeni, Perieni, Pochidia, Pogana, Puieşti, Pungeşti, Șuletea, Vinderei şi Tutova, toate fiind atacate la instanţă. Opt dosare au fost câştigate la instanţa de fond de Instituţia Prefectului Judeţul Vaslui, acestea rămânând irevocabile, un dosar a fost câştigat la instanţa de fond de Instituţia Prefectului Judeţul Vaslui şi a fost formulat recurs de către Consiliul Local Băcani, două dosare se află pe rolul Tribunalului Vaslui, iar trei dosare se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi, în recursurile formulate de Instituţia Prefectului, care pierduse în primă fază procesele.

Pe rolul instanţei de judecată se mai află un proces intentat Consiliului Local Pungeşti de Prefectura Vaslui, după ce consilierii au adoptat în unanimitate o decizie privind organizarea în comună a unui referendum pe interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Ioan MARIAN spune

    http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/francais/les-decisions/acces-par-date/decisions-depuis-1959/2013/2013-346-qpc/decision-n-2013-346-qpc-du-11-octobre-2013.138283.html
    Aici se vede o motivatie clara facuta de Consiliul Constitutional din Franta pe 10 octombrie 2013 referitor la interzicerea pe tot teritoriul Frantei a explorarilor si exploatarilor de gaze de sist pentru ca fracturarea hidraulica incalca dreptul la viata al oamenilor, dreptul la un mediu inconjurator sanatos. Trebuie sa sesizam si noi Curtea Constitutionala, pentru ca art.22, 31 si 35 din Constitutia Romaniei sint incalcate flagrant (dreptul la viata, la integritate fizica si psihica, dreptul la informatie si dreptul la un mediu sanatos si echilibrat, ecologic)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.