România duce o lipsă acută de un proiect major, susţine Tăriceanu

32

România duce o lipsă acută de un proiect major, care să fie capabil să reunească energiile acestui popor, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu luni în plenul Senatului, în discursul susţinut după alegerea sa ca preşedinte al acestui for.

„Am avut două proiecte importante în jurul cărora şi românii, dar şi clasa politică au reuşit să se mobilizeze, mă refer, evident, la integrarea în NATO şi în ordine cronologică, aderarea la Uniunea Europeană, dar de atunci România duce o lipsă acută de un proiect major, care să fie capabil să reunească energiile acestui popor. Din păcate, România este măcinată permanent de conflicte, de dispute, este o ţară dezbinată.

Citeste si:  Tăriceanu: Serviciile de informaţii au scăpat de sub controlul public; comisiile SRI şi SIE nu îşi fac treaba

Trebuie să ne întoarcem al problemele reale ale românilor, să ne uităm la agenda de preocupări a cetăţenilor şi să încercăm să le rezolvăm problemele. Eu cred că pentru aceea am fost aleşi. Cred că în acest sens trebuie să ne mobilizăm.

Mai cred, de asemenea, că România are un viitor, dar are un viitor numai în măsura în care vom avea cu toţii o viziune comună, de consens şi de voinţă politică şi o viziune bazată pe unitatea naţională”, a afirmat Tăriceanu.

Citeste si:  Înscrierile la clasa I vor începe pe 3 martie 2010

În opinia sa, România poate să devină un lider regional şi a şaptea putere a Europei.

„În viziunea mea, România poate să devină un lider regional, are toate posibilităţile să îşi atingă acest obiectiv. Vreau să văd România devenind a şaptea putere a Europei, a şaptea ţară ca pondere din Europa. Eu cred foarte mult în acest lucru şi pentru acest lucru vă garantez că voi depune toate eforturile. (…) Proiectul politic USL este în momentul de faţă, din punctul meu de vedere, un proiect pe care nu am reuşit să-l ducem la îndeplinire.

Citeste si:  Congresul PLR are loc vineri şi sâmbătă la Parlament

Ne-am angajat să punem România pe picioare toţi cei care am fost aleşi sub sigla USL. Având în vedere că misiunea nu ne-am dus-o încă la îndeplinire, vreau să cred că trebuie să lucrăm împreună pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au votat, pentru a nu le distruge speranţele pentru o viaţă mai bună. De aceea am acceptat propunerea care mi s-a făcut din partea PSD, PC, UNPR, UDMR de a candida pentru această funcţie”, a mai arătat preşedintele Senatului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata