Asociaţia Română a Cărnii va începe o amplă campanie pentru reducerea TVA la 9% la carne şi produse din carne

Asociaţia Română a Cărnii (ARC) va începe, în aprilie, o amplă campanie pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne, după ce autorităţile au anunţat recent că această cotă va fi scăzută la legume şi fructe, deşi, anul trecut, sectorul cărnii a fost indicat ca fiind următorul, după cel de morărit şi panificaţie, pentru implementarea unei măsuri similare.

„Începem o campanie mai mare de susţinere a unei cote reduse a TVA de 9% la carne şi produse din carne în care vor fi implicate toate asociaţiile din sector, unde vom avea ca parteneri şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. Sperăm să informăm opinia publică despre impactul acestei măsuri. Vom trece chiar la manifestări în faţa Ministerului Agriculturii, pentru că vrem să arătăm ce se întâmplă pe acest segment, respectiv cât este TVA în Uniunea Europeană, cum influenţează consumul şi industria, care este influenţa asupra bugetului şi la raft. Campania se va derula până în luna septembrie, practic între alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale”, a declarat, marţi, preşedintele ARC, Radu Timiş.

Cu toate că, anul trecut, după reducerea TVA la pâine la 9%, autorităţile au anunţat extinderea acestei măsuri în primul rând la carne şi produse din carne, ulterior tot mai multe voci au susţinut o reducere a TVA la legume şi fructe şi la produsele bio.

„Carnea şi preparatele din carne nu au culoare politică. Noi suntem cu toţi cei care ne sprijină. Avem în total o piaţă de 3,2 miliarde de euro, respectiv carne de pui, de porc şi preparate, faţă de una de un miliard de euro la legume şi fructe şi unde cele mai mari probleme sunt la importuri”, a atras atenţia directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, Ștefan Pădure.

Reprezentanţii companiilor şi cei ai patronatelor de profil consideră că reducerea TVA la carne, preparate din carne şi peşte este cea mai importantă măsură ce ar trebui aplicată în perioada următoare şi care ar putea avea efecte extrem de benefice asupra acestor industrii, mai ales că sectorul se confruntă şi cu o evaziune fiscală pe măsură, respectiv de 40% din piaţă. Mulţi producători români din industria cărnii sunt în pragul insolvenţei din cauza scăderii consumului, de aceea reducerea TVA ar reprezenta o gură de oxigen pentru industrie.

De asemenea, producătorii consideră că o taxare mai redusă va scoate la lumină o parte din materia primă şi din produsele comercializate pe piaţa neagră şi, astfel, se va diminua presiunea exercitată de piaţa neagră asupra celor care lucrează legal şi care îşi plătesc impozitele şi taxele.

Evaziunea fiscală din domeniul cărnii şi produselor din carne a urcat în urma creşterii TVA de la 19% la 24%. Aceasta a fost estimată la 230 de milioane de euro, după majorarea TVA la 24%, iar autorităţile apreciază că au ‘dispărut’ zeci de mii de tone de carne în economia subterană la nivelul anilor 2011 şi 2012, ceea ce a condus la neîncasarea la bugetul naţional a 30 de milioane de euro.

Asociaţia Română a Cărnii (ARC) numără 48 de membri, iar primii 10 producători asigură 60% din producţia de carne a României. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.