Echipamente necesare pentru un apicultor începător

149

Aşadar, aţi decis să vă ocupaţi (sau poate deja o faceţi) cu apicultura. Va fi aceasta o afacere în toată legea sau un hobby care doar să vă îndulcească viaţa? Nu contează, scrie agrobiznes.md. Încă mai aveţi multe întrebări, iar una dintre acestea, dacă nu chiar cea mai importantă este: de ce echipamente şi instrumente am nevoie?

Stupina (prisaca) – este locul pe care se află amplasate familiile de albine împreună cu stupii respectivi, cabana, şopronul, inventarul şi instalaţiile anexe.

La alegerea unei vetre bune de stupină trebuie ţinut cont de 2 factori:

floră (Trebuie să existe resurse melifere bogate pe o rază de 1000-1500m, deoarece ele sunt folosite pe timp mai puţin favorabil, în timp ce cele mai îndepărtate sunt vizitate numai pe timp foarte bun)

Citeste si:  Divan Film Festival prezintă 64 de filme, invitaţi speciali şi mâncăruri alese

microclimat (Se vor evita locurile unde vânturile bat puternic, mai ales dinspre nord, deoarece este periculos pentru iernarea familiilor de albine. De asemenea, locul nu trebuie să fie prea umed sau mlăştinos, dar să aibă surse de apă, să nu se afle în apropierea întreprinderilor).

Aşezarea stupilor în prisacă trebuie făcută în aşa fel ca să se evite rătăcirea albinelor, dar mai ales a mătcii ieşite la zborul de împerechere. Stupii se aşază pe postamente la o înălţime de 30 – 50 cm de la sol, pentru a-i feri de umiditate, curenţi reci iarna, temperatura solului vara şi de atacul şoarecilor.

Citeste si:  Povestea mierii care l-a îndulcit pe ministrul agriculturii din China. Viorel Iosif, apicultor: "A venit la noi în stupină să vadă cum se cresc albinele în România"

 

  • Echipamentul de protecţie al apicultorului

Masca apicolă este folosită pentru protejarea capului, feţei şi, în special, a ochilor de înţepăturile albinelor. Este realizată din materiale diferite (metal, ţesătură, plasă de sârmă sau plastic) şi are forme diferite.

Şalopeta este confecţionată dintr-o singură piesă de pânză, este de culoare albă şi are la încheiaturi, la mâini şi picioare elastice care strâng materialul pe lângă corp pentru a nu permite pătruderea albinelor. Oferă protecţie doar de la brâu în sus, pe lângă gât are fermuar prin care se poate ataşa o mască.

Citeste si:  Harghita: Cea mai scăzută producţie de miere din ultimii 50 ani; preţul este mai mare şi cu 30%

Cizmele apicole sunt din cauciuc şi protejează picioarele de înţepăturile albinelor.

Mănuşile apicole sunt fabricate din cauciuc subţire sau piele fină. Unele modele, pentru o mai bună protecţie a mâinii şi antebraţului, au ataşat material textil ce ajunge până aproape de cot, prevăzut la capăt cu elastic.

Afumătorul este folosit pentru a produce fum în timpul examinării familiilor de albine.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata