Şomerii îmbătrânesc mai repede

Şomerii prezintă caracteristici genetice ce arată o îmbătrânire celulară accelerată – este concluzia uimitoare a două echipe de cercetători, una britanică, de la Imperial College din Londra, şi cealaltă finlandeză, de la Universitatea din Oulu, relatează passionsante.be.

Cercetătorii au studiat circa 6.000 de bărbaţi şi femei, născuţi în 1966, analizându-le telomerii (consideraţi cheia opririi procesului de îmbătrânire), un fel de capete ADN situate la extremităţile cromozomilor. Telomerii se scurtează de-a lungul vieţii, iar lungimea lor este considerată un indicator important al îmbătrânirii biologice, ştiind că cei scurţi sunt asociaţi cu riscuri de deces prematur, diabet de tip 2 sau de boli cardiace.

A fost evaluat parcursul social şi personal al celor 6.000 de persoane, iar analiza a arătat că bărbaţii care au fost în şomaj mai mult de doi ani (dintre cei trei ani care au precedat testul) sunt de două ori mai susceptibili să aibă telomeri mai scurţi faţă de persoanele care lucrează.

Prin urmare, şomajul de lungă durată face parte din evenimentele ce pot duce la o îmbătrânire prematură (stresul acţionează în profunzimea celulelor), iar acest lucru face societatea să se gândească la şomajul în rândul tinerilor.

Fenomenul nu a fost atât de evident în privinţa femeilor, dar cercetătorii arată că ar putea fi vorba de o problemă metodologică. Cele două echipe de cercetători îşi continuă studiul pentru a aprofunda aspectele constatate, încheie passionsante.be. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.