Un britanic le-a dat un pantof cu bombă unor malaysieni, în 2001

Un britanic condamnat în 2005 pentru tentativă de atentat a afirmat marţi în procesul ginerelui lui Osama ben Laden că le-a dat în 2001 un pantof cu bombă unor malaysieni, printre care un pilot de linie, care vroiau să arunce în aer un avion, transmite AFP.

Saajid Badat, în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat în 2005 la 13 ani de închisoare în Marea Britanie pentru că a proiectat, înainte de a renunţa, să arunce în aer un avion în decembrie 2001 într-o acţiune ce ar fi fost un dublu atac simultan, dacă Richard Reid ar fi reuşit, la rândul lui, să explodeze un avion pe ruta Paris-Miami, şi el cu un pantof cu bombă.

Citeste si:  Isărescu: Legea dării în plată nu cred că ar strica, aprobată în concordanţă cu expunerea de motive; reacţia băncilor este normală, nu o răzbunare

Pură coincidenţă, mărturia lui Saajid Badat, despre fapte din 2001, a avut loc într-un moment în care cercetările pentru a găsi un avion al companiei Malaysian Airlines sunt în plină desfăşurare.

Saajid Badat, care beneficiază de eliberare anticipată, a vorbit marţi prin legătură video de la Ambasada Statelor Unite la Londra. El a depus luni mărturie în procesul de la New York al lui Sulaiman Abu Ghaith, unul dintre ginerii lui ben Laden şi fost purtător de cuvânt al organizaţiei Al-Qaida, inculpat pentru complot cu scopul de a ucide cetăţeni americani, complot cu scopul de a aduce sprijin teroriştilor şi sprijin material teroriştilor.

Citeste si:  Egipt: Patru bombe au explodat în metroul din Cairo, cel puţin doi răniţi

Badat a explicat în depoziţia sa că a primit doi pantofi cu încărcătură explozivă, când a mers din Afganistan în Pakistan, în decembrie 2001, în compania lui Reid, a unei familii din Mauritania şi a ‘câtorva malaysieni’.

După cum a afirmat el, malaysienii formau ‘propria lor echipă de patru sau cinci persoane, printre care un pilot’ şi intenţionau să comită un atentat. ‘Le-am dat malaysienilor unul din pantofii mei. Cred că era pentru a pătrunde în cabina piloţilor’, a continuat el, explicând că a venit cu al doilea pantof mai întâi în Olanda, apoi în Marea Britanie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata