Antonescu: Dacă PNL va lua sub 20% la europarlamentare îmi voi da demisia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat miercuri că obiectivul liberalilor pentru alegerile europarlamentare este obţinerea unui scor de 25% din voturi şi a adăugat că în situaţia în care candidaţi partidului vor obţine sub 20% din voturi el îşi va da demisia din fruntea partidului.

„Dacă vom lua 23% sau 24% este ca şi atins (n.r. obiectivul). (…) Sub 20% ar fi foarte rău, dar nici nu vreau să analizez aşa ceva. (…) Sub 20% ar fi foarte rău şi ar genera schimbări foarte serioase sau aşa ar trebui să fie, eu ca preşedinte al partidului oricum asta voi iniţia, incluzându-mă şi pe mine”, a spus Antonescu, la Adevărul Live.

Citeste si:  Crin Antonescu: Pregătim deja o moţiune de cenzură pe tema reducerii CAS şi a impozitului pe profitul reinvestit

Întrebat dacă îşi va da demisia în situaţia în care PNL va obţine sub 20% la alegerile europarlamentare, liderul liberalilor a răspuns afirmativ, adăugând „nu înainte de a-i schimba şi pe alţii”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata