Dezvoltarea unui încărcător comun pentru toate telefoanele mobile, prevăzută într-o propunere legislativă adoptată de PE

16

Un încărcător comun ar trebui dezvoltat pentru toate telefoanele mobile comercializate în UE, pentru a reduce deşeurile, costurile şi eforturile utilizatorilor, se menţionează într-o propunere de actualizare a legislaţiei UE privind echipamentele radio adoptată joi de plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

‘Directiva modernizată privind echipamentul radio este un instrument eficient pentru a preveni interferenţa între diferite aparate de echipament radio. Sunt foarte încântată că am agreat introducerea unui încărcător comun. Acesta serveşte intereselor consumatorilor şi mediului în egală măsură şi va pune capăt mormanelor de încărcătoare şi la 51.000 de tone de deşeuri electronice în fiecare an’, a spus raportoarea Barbara Weiler, din grupul S&D, în dezbaterea premergătoare votului.

Citeste si:  Australia, în avangarda ţărilor cu cele mai dure măsuri antifumat

Propunerea de directivă prezintă reguli armonizate pentru punerea pe piaţă a echipamentelor radio, inclusiv telefoane celulare, chei de maşini şi modemuri. Regulile au ca scop să ţină pasul cu numărul şi varietatea tot mai mari ale echipamentelor radio şi să asigure faptul că acestea nu interferează unele cu altele, respectând totodată cerinţe importante privind sănătatea şi siguranţa.

Eurodeputaţii au cerut noi eforturi de dezvoltare a unui încărcător comun pentru unele categorii de echipamente radio, în special telefoane mobile, întrucât acest lucru ar simplifica utilizarea şi ar reduce costurile şi deşeurile inutile.

Citeste si:  Marea Britanie va fi responsabilă dacă nu se va exista un Acord Brexit

PE a modificat propunerea legislativă pentru a stipula că posibilitatea de a lucra cu încărcătoare comune va fi o cerinţă esenţială pentru echipamentele radio. Cu toate acestea, Comisia Europeană va fi cea care va decide care echipamente radio specifice vor fi obligate să îndeplinească această cerinţă, se arată în textul adoptat.

De asemenea, eurodeputaţii au susţinut şi prevederile din directivă care vor conferi autorităţilor instrumente suplimentare de supraveghere a pieţei pentru a identifica echipamentele radio care nu respectă noile reguli de siguranţă.

Pe baza informaţiilor oferite de statele UE şi după o evaluare atentă, CE va identifica acele categorii de echipamente care vor necesita înregistrare înainte de a putea fi scoase pe piaţă. O bază de date similară este deja operaţională în SUA.

Citeste si:  Un băieţel de nouă ani, fără un braţ, şi-a construit o proteză din Lego

Propunerea legislativă a fost aprobată cu 550 de voturi pentru, 12 împotrivă şi opt abţineri. Întrucât propunerea a fost deja agreată informal cu Consiliul de Miniştri, validarea sa de către acesta reprezintă o formalitate. Statele membre vor avea apoi doi ani la dispoziţie să transpună regulile în legislaţia naţională, iar producătorii vor avea un an pentru a implementa noile reguli. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata