Sistemul de telescoape VLT a surprins imagini cu o stea de peste 1.300 de ori mai mare decât Soarele

7

Un puternic telescop din Chile a surprins imagini ale celei mai mari stele galbene descoperite vreodată, o hiper-gigantică galbenă care are diametrul de peste 1.300 de ori (!) mai mare decât al Soarelui, conform SPACE.com.

Steaua, denumită HR 5171 A, se află la 12.000 de ani lumină distanţă faţă de Pământ şi, cu un diametru de peste 1.300 de ori mai mare decât al Soarelui, a reuşit să-i surprindă pe astronomi care, după o serie de observaţii preliminare, nu se aşteptau să descopere un asemenea „monstru”, conform unui comunicat dat publicităţii de European Southern Observatory (ESO).

Noile măsurători impun această stea în familia celor 10 cele mai mari stele descoperite vreodată. Cercetătorii care au observat această stea cu ajutorul sistemului de patru telescoape individuale denumit Very Large Telescope (prin intermediul interferometriei focalizează lumina captată de oglinzile tuturor celor patru telescoape), aparţinând ESO şi amplasat în deşertul Atacama din Chile, la Cerro Paranal, au avut parte şi de o altă surpriză, în afara dimensiunilor ieşite din comun ale astrului. Steaua HR 5171 A face de fapt parte dintr-un sistem binar de stele, având o stea companion pe o orbită extrem de apropiată.

Citeste si:  Laleaua pestriţă, o frumuseţe a naturii pe cale de dispariţie

Steaua HR 5171 A este cu 50% mai mare decât steaua super-gigantică Betelgeuse, din constelaţia Orion. În Calea Lactee au fost descoperite doar 12 stele galbene hiper-gigantice, şi toate se află într-o perioadă de instabilitate a vieţii, conform ESO. Hiper-giganticele galbene sunt într-un proces de schimbare rapidă şi expulzează în spaţiu materie incandescentă care formează o uriaşă „atmosferă” în jurul lor.

„Noile observaţii demonstrează că această stea are şi o stea companion foarte apropiată, ceea ce a fost cu adevărat surprinzător”, a comentat Olivier Chesneau, cercetător la Observatoire de la Côte d’Azur din France, care colaborează cu VLT. „Cele două stele sunt atât de apropiate încât aproape că se ating şi întregul lor sistem binar seamănă cu o gigantică alună… Steaua companion pe care am descoperit-o este foarte importantă, putând avea o influenţă determinantă asupra viitorului lui HR 5171 A, modificându-i evoluţia”, a mai adăugat el.

Citeste si:  BERD şi-a majorat investiţiile în România până la 592 milioane de euro în 2014

Deşi este la o distanţă foarte mare faţă de Pământ, persoanele curioase şi cu privirea foarte bună ar putea să o vadă, în anumite condiţii, cu ochiul liber, conform reprezentanţilor ESO. Această stea este de aproximativ 1 milion de ori mai strălucitoare decât Soarele.

„Steaua HR 5171 A a crescut în dimensiuni în ultimii 40 de ani de observaţii, răcindu-se pe măsură ce creşte, iar evoluţia ei a fost surprinsă acum direct. Foarte puţine stele au fost vreodată surprinse în plină etapă de expansiune, când trec prin modificări dramatice de temperatură, pe măsură ce evoluează rapid”, conform comunicatului ESO.

Citeste si:  Remedii naturiste pentru afecţiuni ale sexului frumos

(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata