NATO: Referendumul din Crimeea ar încălca legislaţia internaţională

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a condamnat vineri referendumul planificat a avea loc în Crimeea, afirmând că ar încălca legislaţia internaţională şi că nu are nicio legitimitate, relatează Reuters.

‘Aşa-numitul referendum din republica autonomă ucraineană Crimeea planificat pentru 16 martie ar constitui o încălcare directă a Constituţiei ucrainene şi a legislaţiei internaţionale. În cazul în care va avea loc, nu ar avea niciun efect legal sau legitimitate politică’, a declarat secretarul general al Alianţei, potrivit unei declaraţii difuzate după o reuniune a ambasadorilor din 50 de ţări, între care Rusia şi Ucraina.

Citeste si:  Afganistan. Secretele periculoase ale unui război tainic

‘Organizarea acestui referendum ar submina eforturile internaţionale de a găsi o soluţie paşnică şi politică la criza din Ucraina’, a subliniat de asemenea Anders Fogh Rasmussen. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata