Doina Pană: Avem prevăzute 29.741 hectare pe care se vor derula lucrări de regenerare a pădurilor, în 2014

19

Programul de regenerare a pădurilor prevede o suprafaţă de 29.741 de hectare în anul 2014, din care 10.415 hectare sunt de împăduriri efective, a anunţat, marţi, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, într-o conferinţă de presă susţinută la Ocolul Silvic Bolintin – Direcţia Silvică Giurgiu.

„În 2014, sunt prevăzute 29.741 hectare pe care se vor derula lucrări de regenerare a pădurilor, din care 10.415 hectare sunt de împăduriri efective în cele două perioade, în primăvară şi în toamnă. Pe restul suprafeţelor vor fi completări de refacere a plantaţiilor din anii anteriori, în situaţia în care o parte s-au uscat ori au fost afectate de calamităţi naturale. Nu este o suprafaţă cât ar trebui, faţă de cât teren degradat există în ţară, şi nici la nivel de perdele forestiere pe care trebuie să le plantăm, dar vom face lucrări în funcţie de ce bani sunt alocaţi”, a spus Doina Pană.

Citeste si:  Doina Pană: Fondul forestier este supus de ani buni la un fel de jaf

Aceasta a precizat că, în 2014, a fost alocată o sumă de aproximativ 30 de milioane de lei pentru astfel de lucrări, din care patru milioane de lei provin din bugetul statului şi peste 25 de milioane de lei din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţii pentru păduri.

Potrivit directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) — Romsilva, Adam Crăciunescu, programul de împăduri prevăzut pentru 2014 vizează doar fondul forestier naţional, însă, la nivelul României, necesarul este mult mai mare.

„Numai terenurile degradate însumează, la nivelul ţării, două milioane de hectare. Pentru această suprafaţă ar trebui un program naţional pentru a putea creşte procentul de împăduriri în România, în condiţiile în care ne situăm la doar 27%, adică sub nivelul european. Asistăm şi la aceste schimbări climatice, care contribuie la degradarea mediului în care ar trebui să crească pădurea. În aceste condiţii, consider că administraţiile silvice, fie că sunt de stat, fie private, trebuie să facă eforturi pentru a împăduri orice suprafaţă pe care o au în administrare”, a adăugat Crăciunescu.

Citeste si:  UNPR: 2010, un nou an de criză pentru IMM-uri

Șeful Romsilva a făcut un apel către toţi cetăţenii şi proprietarii de păduri pentru „înverzirea României”.

„Fac apel la toţi cetăţenii României şi la toţi proprietarii de păduri să contribuie la înverzirea Românei. Poate că este momentul ca, din 2014, să începem să punem în practică un program adevărat. Este prima dată când un guvern pune bani publici pentru împăduriri. Avem 30 de milioane de lei şi cred că acesta este un început. Nu pot spune că la nivel de Romsilva nu avem suficiente surse de finanţare, pentru că eu cred că nu avem terenuri de împădurit câte surse de finanţare avem”, a spus Adam Crăciunescu.

Citeste si:  Turnul Eiffel este vopsit de un ieşean
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata