Spitalul de animale. Oamenii care îi vindecă pe bunii noştri prieteni

127

De-o parte şi de alta a coridoarelor, oamenii stau aşezaţi pe bănci şi aşteaptă să intre în sălile de examinare. Pe jos, benzi colorate indică traseul spre diferite secţii, iar studenţii veniţi în practică se amestecă printre medicii îmbrăcaţi în costume verzi, albe sau albastre, realatează yahoonews.ro.

La prima vedere, aş crede că este un spital ca oricare altul. Însă pe coridor apar câţiva căţei ţinuţi în lesă de stăpânii lor. Mă aflu la clinica Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, care funcţionează ca un spital obişnuit: se fac operaţii, internări şi chiar gărzi pe timpul nopţii.

În laboratorul de analize al spitalului e agitaţie. Biologul Valentina Simion primeşte probe de sânge pe o mică fereastră deschisă, notează în registre, organizează fişele de observaţii, răspunde la telefoane, face programări, întinde picăturile de sânge pe lamelele care ajung la microscop sau în alte aparate complicate.

„La foc automat, sunt la urgenţe eu. De la 9 la 14 sunt cel puţin 10 medici care lucrează. Toată lumea ia probe. Și cât timp câinele e pe masă se aşteaptă ca probele să fie gata. La noi nu se stă de pe o zi pe alta. Lucrăm câte o probă pe rând, dar în 10 minute avem analiza gata. Totul e pe repede înainte, îmi spune Valentina.

Citeste si:  Sistemul informatic pentru depunerea online a proiectelor europene va fi lansat în luna martie

Ea primeşte probe şi le introduce în aparate, iar acestea dau verdictul, după ce analizează foarte mulţi parametri. La final, medicii vor şti, de pildă, dacă animalul are probleme cu ficatul, cu pancreasul sau dacă are glicemia prea mare: „Biochimie putem face la vreo 26 de animale: păsări, maimuţe, cai, câini, pisici. N-ai ce să greşeşti. Trebuie să fii doar foarte atent la paşi. Din două fiole de sânge pot să lucrez foarte multe teste. Dacă am astea două fiole sunt un om fericit. Eu nu lucrez pentru oameni, eu lucrez pentru animale. Interacţiunea cu oamenii, trebuie să fie, pentru mine, minimă”.

Am intrat în laborator de numai 15 minute, dar Valentina a primit deja vreo 3-4 probe prin fereastră: „E o avalanşă. Sunt momente ale zilei când vin toţi odată, ca şi cum te-ar ataca. Dacă mai sună şi două-trei programări…”.

Citeste si:  Prima hartă 3D a unei părţi din banchiza antarctică, realizată cu ajutorul unui robot submarin

„E gata pechinezul?”, strigă cineva pe fereastră. „Acum iese pechinezul”, vine răspunsul. Dintr-un aparat cât o imprimantă mai mare iese o hârtie cu un tabel. Dintre cei 12 indicatori, 4 sunt înroşiţi, semn că pechinezul are mai multe probleme: „O cheamă Lizuca, vine de la Târgovişte, şi are ficatul şi pancreasul praf”.

 

  • „E o lume fascinantă. Nu vin la tine să-ţi spună ce-i doare”

Telefoanele sună mai tot timpul. „Mai facem şi programări”, îmi explică Valentina: „Bună ziua, medicină veterinară. Este doamnă, de la 9 la 14 este aici. Și mâine este, vă aşteptăm, la revedere”. În timp ce vorbeşte la telefonul mobil sună telefonul fix: „Doamna doctor, îmi daţi un răgaz, îl găsesc”.

Într-o scurtă pauză, Valentina îmi spune că se simte foarte confortabil cu ritmul alert în care lucrează: „Eu aranjez, eu fac analizele, eu sunt peste tot şi îmi place chesita asta. Bine că am băut cafea. Mă bucur foarte tare că nu am muncă de teren”.

A terminat Facultatea de Biologie şi lucrează la clinica Facultăţii de Medicină Veterinară de 3 ani. Locuieşte la cămin chiar în curtea facultăţii, iar când a fost nevoie a venit seara la laborator pentru a face analizele unor pacienţi grav bolnavi. Este foarte entuziasmată datorită tehnologiei de ultimă oră la care are acces în interiorul clinicii: „Am intrat direct pe tehnologie mai sofisticată. E o lume fascinantă pentru că nu vin la tine să-ţi spună ce-i doare. Te uiţi la motan: nu vorbeşte şi atât. Trebuie să te prinzi. O iei de la zero”.

Crede că a moştenit pasiunea pentru animale şi tehnologie de la tatăl său, care lucra pe tractor la herghelia de la Ruşeţu: „Eu sunt crescută la Ruşeţu, judeţul Buzău, în jurul pisicilor, al cailor şi sunt legată de animale mai mult decât de oameni. Tata lucra tot cu aparate, cu tehnologie. D-asta îmi place şi aparatura aşa mult. Uite-aşa am ajuns să lucrez tot pentru animale”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata