Dragnea: De anul acesta vinurile româneşti vor fi promovate serios în Hong Kong

Vicepremierul Liviu Dragnea şi şeful Executiv al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, K.Y. Leung, au discutat joi despre promovarea vinurilor româneşti în Hong Kong, pe cea mai mare piaţă de promovare a vinurilor din lume.

„Am discutat despre posibilitatea ca vinurile româneşti să fie promovate serios în Hong Kong, pentru că aici este o particularitate: Hong Kong-ul este cea mai mare platformă de promovare şi de tranzacţionare a vinurilor din lume. Există facilităţi foarte mari, pot fi aduse vinuri aici cu zero taxe faţă de altă parte şi de aici pot fi preluate şi vândute ieftin şi foarte eficient în zonă. Am stabilit ca începând din anul acesta România să participe la expoziţia care va avea loc în noiembrie cu un pavilion serios şi, de asemenea, domnul guvernator ne-a promis că va promova vinurile româneşti pentru că îi şi plac, în special vinurile roşii”, a afirmat Dragnea la finalul întâlnirii cu oficialul chinez.

Citeste si:  SMURD este o unitate militarizată, nu se poate privatiza, declară preşedintele ţării

Vicepremierul român a adăugat că, în condiţiile unor costuri reduse de promovare, câştigurile care se preconizează din participarea la un asemenea eveniment sunt foarte mari.

„Nu vor fi costuri mari (de promovare — n.r.), în astfel de situaţii costurile sunt mici. România a avut în fiecare an prezenţă cu un pavilion la astfel de expoziţii, dar anul trecut, din diverse motive, România nu a fost prezentă. Vrem să reluăm din 2014 această prezenţă, deoarece câştigurile versus costurile la această expoziţie sunt mult mai mari”, a precizat Dragnea.

Citeste si:  Andrei Marga susţine că a procedat "complet legal" cu lista delegaţiei române la Consiliul European

Acesta a anunţat că, la întoarcerea în ţară, va avea o discuţie „aplicată” cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pe această temă.

Vicepremierul Liviu Dragnea efectuează o vizită de lucru în China în perioada 20-26 martie şi are programate întâlniri la nivel înalt cu oficiali chinezi pentru a analiza stadiul implementării acordurilor semnate în noiembrie anul trecut, în cadrul vizitei la Bucureşti a premierului chinez, Li Keqiang.

Vineri, 21 martie, la Shenzhen, Dragnea va avea întrevederi cu reprezentanţii unor companii din domeniul comunicaţiilor şi energiei: ZTE Corporation, Huawei şi CGN (China General Nuclear Power Group).

Citeste si:  Liviu Dragnea: Legea privind câinii fără stăpân ar putea fi adoptată săptămâna viitoare

În a doua parte a vizitei, viceprim-ministrul Liviu Dragnea va avea o întâlnire bilaterală cu viceprim-ministrul Republicii Populare Chineze, Zhang Gaoli. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close