Preşedintele Vladimir Putin a numit recent o blondă fermecătoare, pasionată de pantofi roşii cu tocuri înalte, în calitate de procuror general al Crimeii, comentează Daily Mail.
Natalia Poklonskaia (33 de ani) a fost pentru prima dată prezentată publicului la o conferinţă de presă, la 19 martie, după împuşcarea mortală a unui soldat ucrainean de către un membru al forţelor de autoapărare din Crimeea, sprijinite de către Rusia.
În condiţiile în care toţi ochii sunt în prezent aţintiţi asupra Ucrainei, imaginile cu Poklonskaia au apărut imediat în mass-media internaţională şi în câteva ore, conferinţa — integral în limba rusă—, a devenit virală în întreaga lume.
„Ei bine, acum ştim motivul pentru care Putin vrea Crimeea”, a scris un comentator.
Foarte probabil însă, Poklonskaia va apărea frecvent la ştiri în următoarele săptămâni, în condiţiile în care tensiunile din Crimeea se intensifică.
Ulterior, imagini cu frumoasa blondă, purtând o rochie scurtă neagră şi pantofi roşii cu tocuri înalte, au fost descoperite pe reţelele de socializare.
Înainte de numirea sa, Poklonskaia, cunoscută pentru vederile sale ferme proruse, a lucrat ca avocat în Biroul Procurorului General din capitala ucraineană Kiev, dar şi la biroul din Simferopol, potrivit ziarului guvernamental rus Rossiiskaia Gazeta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)