
Sărbători religioase – 21 martie
Ortodoxe
Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul şi Toma, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Serapion
Greco-catolice
Cuv. ep. Iacob Mărturisitorul
Romano-catolice
Sf. Nicolae de Flüe, pustnic
Sfântul Ierarh Iacob, pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 martie, s-a făcut monah de foarte tânăr trăind în mare asceză, în vremea împăratului Copronim (741-775). În acea perioadă Biserica era tulburată de mişcarea iconoclastă, distrugerea icoanelor, declanşată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim. Susţinerea imperială a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii, păstrători ai dreptei credinţe. Printre aceştia s-a aflat şi Sfântul Iacob, care ajuns episcop a fost arestat şi supus la multe chinuri, în care a şi murit.
În 21 martie este pomenit şi Sfântul Toma, patriarhul Constantinopolului (606-610), care a fost hirotonit diacon de Sfântul Ioan Pustnicul, primind funcţia de sachelar la patriarhie. După moartea patriarhului Chiriac (595-606), Toma a fost ales în locul lui. A păstorit până în anul 610, când a trecut la Domnul.
La această dată este pomenit şi Sfântul Cuvios Serapion. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)