Victor Ponta: Pentru a apăra Occidentul, trebuie să creăm o uniune economică completă UE-SUA

Pentru a apăra Occidentul, trebuie să creăm o uniune economică completă UE-SUA, notează premierul român, Victor Ponta, într-un articol semnat în ediţia electronică a publicaţiei Wall Street Journal.

Evenimentele dramatice din Ucraina ilustrează un hazard moral istoric, responsabil pentru crearea unei mentalităţi dăunătoare pe teritoriul Europei Centrale şi de Est (ECE) în ultimul deceniu. Cu unele variaţii, ţările din această regiune au sfârşit prin a lua ca de la sine înţeles unul dintre cele mai de preţ bunuri ale unei naţiuni: securitatea sa, notează premierul român.

În pofida crizei financiare şi a datoriilor suverane, la care cele mai multe naţiuni din ECE au rezistat destul de bine, aderarea acestor ţări la NATO (din 2003) şi la Uniunea Europeană (din 2004 pentru cele mai multe şi din 2007 pentru Bulgaria şi România) a făcut ca aceste naţiuni să creadă în propria lor versiune despre „sfârşitul istoriei” — noţiune folosită pentru prima dată de către Francis Fukuyama în eseul său din 1989, în care postula o „universalizare a democraţiei liberale occidentale”, care implica sfârşitul conflictelor internaţionale importante.

Citeste si:  Constanţa: Primarul din Năvodari a fost din nou reţinut de DNA

„Credinţa noastră”, subliniază Victor Ponta, „nu a fost înrădăcinată în simpla ignoranţă cu privire la ameninţările care au rămas în lume”. „Mai degrabă”, explică premierul, „ne-am consumat timpul cu probleme naţionale şi regionale remarcabile doar prin lipsa lor de importanţă — inclusiv în ţara mea, România”. „Instinctul de a vedea lucrurile la scară mare — prezent în naţiunile noastre înainte de a ne alătura total Occidentului din punct de vedere politic, economic şi militar — a fost înlocuit treptat cu variaţiuni ale nevoii de mici răzbunări interne, de a reînvia fantomele trecutului pentru a obţine câştigul electoral sau de a da vina pe puterile străine pentru greşeli interne”, susţine Ponta.

Citeste si:  Experimente pe pământ: 40 de ani de pus îngrăşăminte în sol românesc pentru a vedea cum reacţionează. Specialiştii divulgă formula pentru o recoltă perfectă

Potrivit premierului român, imaginea trupelor ruseşti intrând în Ucraina şi înconjurând unităţile militare din Crimeea a fost un apel de trezire, care va reverbera timp de o generaţie şi care subliniază, totodată, câteva adevăruri. În centrul acestora este ideea că Occidentul nu are altă alegere decât cea de a rămâne unit într-o lume anarhică, care include încă suverani nedemocratici, al căror comportament nu poate fi nici anticipat, nici controlat. „NATO”, subliniază Ponta, „rămâne piatra de temelie a securităţii atlantice. Doar împreună, Europa şi SUA au şansa de a păstra democraţia liberală drept doctrină centrală a modului cum decurg lucrurile la nivel mondial”.

Citeste si:  Băsescu: Ponta a făcut ce trebuia să facă
Citește și
1 Comentariu
  1. Zob spune

    Deci Ponta apără Occidentul nu România…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata