Elena Băsescu s-a înscris în PMP, dar nu va candida la europarlamentare

14

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat luni, 24 martie, într-o conferinţă de presă prin care s-a anunţat înscrierea sa în Partidul Mişcarea Populară (PMP), că nu va candida la alegerile europarlamentare.

„La fel ca în anul 2009 am strâns cu foarte mare uşurinţă numărul necesar de semnături pentru a candida ca şi independent la alegerile europarlamentare. Am apelat la cunoştinţele din toate partidele politice, la prieteni şi la familie. Doresc să mulţumesc prietenilor mei de la Mişcarea Populară pentru faptul că mi-au oferit poziţia a II-a pe lista lor, însă mi se pare o favoare mult prea mare pentru un partid abia înfiinţat, pentru un partid care nu a trecut încă testul electoral. Mi s-ar părea un troc imoral pe care l-aş face în schimbul susţinerii pe care tatăl meu a acordat-o înfiinţării acestui partid. Poziţionarea mea pe un loc eligibil m-ar dezonora. Aşa cum aţi observat şi dumneavoastră, presa, trocurile imorale sunt rezervate marilor justiţiari. Deşi am numărul necesar de semnături pentru a candida ca şi independent, nu voi candida, deoarece nu doresc să iau 1-2-3 sau poate chiar 4 procente din scorul Partidului Mişcarea Populară”, a declarat Elena Băsescu.

Citeste si:  Cătălin Cristache, cere diminuarea cu 30% a veniturilor politicienilor şi impozitarea pensiilor speciale

Ea a adăugat că-şi doreşte ca proiectul Mişcarea Populară să reuşească şi în 2016 să dea Guvernul.

„După cum ştim cu toţii, domnul Mircea Diaconu stă căţărat pe antene în faţa Teatrului Nottara, încercând să strângă semnăturile. Dacă doreşte să interpreteze rolul EBA în campania pentru europarlamentare 2009, o să-i ofer semnăturile mele, i le trimitem. Îmi exprim speranţa ca toţi cei care mi-au oferit semnăturile să dea voturile Partidului Mişcarea Populară, şi nu altor partide, mai ales Partidului Democrat Liberal care pe poziţii eligibile are persoane care şi-au depăşit demult vârsta pensionării şi care reprezintă trecutul. Noi, Mişcarea Populară, reprezentăm viitorul şi în niciun caz să-şi dea voturile PSD-ului sau PNL-ului, care au pe liste numai neveste disperate, precum şi gaşca lor de prietene”, a declarat Elena Băsescu.

La rândul său, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a salutat intrarea în PMP a Elenei Băsescu, considerând momentul ca fiind unul foarte important pentru viitorul PMP.

Citeste si:  Sora premierului Victor Ponta, la DNA Ploieşti

„Este un moment important pentru Mişcarea Populară. Ne-am propus să devenim vocea cea mai dinamică, cea mai activă, cea mai performantă pe dreapta. Şi mă bucur că mesajul pe care l-am lansat în urmă cu câteva săptămâni devine din ce în ce mai important pentru Partidul Mişcarea Populară, pentru că astăzi este o zi extrem de importantă şi îi urăm bun venit doamnei Elena Băsescu în rândurile Partidului Mişcarea Populară”, a declarat Eugen Tomac.

Preşedintele PMP a anunţat în acelaşi context înscrierea în partid a lui Siegfried Mureşan „un tânăr care a făcut performanţă europeană, un tânăr care început lucrând în Bundestag şi apoi în Parlamentul European împreună cu un europarlamentar român”. „Iar astăzi este responsabil de politici economice şi sociale la Partidul Popular European”.

Siegfried Mureşan a declarat şi el că mulţumeşte celor din PMP pentru că l-au chemat în cadrul acestui proiect politic şi, în acest fel, pentru încrederea acordată. El a punctat faptul că alegerile europarlamentare survin într-un moment foarte important pentru Europa şi pentru România.

Citeste si:  Preţul energiei electrice va rămâne la un nivel similar celui din 2009

„Cred că la cinci ani de la declanşarea crizei economice în Europa şi în România putem spune cu mare claritate care sunt cauzele acestei crize şi care sunt soluţiile care duc la rezolvarea acestei crize. (…) Pot spune cu toate tăria că măsurile adoptate de toate partidele membre ale PPE, în România, sigur, sub conducerea preşedintelui Băsescu şi a premierului Boc, acestea sunt măsurile care au condus la combaterea crizei. (…) De aceea, în toată activitatea mea în PMP mă voi implica pentru acele măsuri care vor produce creştere economică, locuri de muncă, vor duce la combaterea şomajului în rândul tinerilor”, a declarat Mureşan.

Deputatul Elena Udrea i-a felicitat la conferinţa de presă pe cei doi noi membri ai PMP şi a precizat că Siegfried Mureşan va ocupa locul al II-lea pe lista de candidaţi la europarlamentare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata