Tezaurul genetic al viticulturii româneşti este păstrat la Ştefăneşti Argeş

Peste 240 de soiuri de viţă-de-vie libere de virusuri, cu care s-ar putea reface patrimoniul viticol al României, sunt păstrate în colecţia naţională de germoplasmă, aflată în custodia Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) de la Ştefăneşti, în judeţul Argeş.

‘Este o colecţie unică în România. Tot acest material a fost selecţionat în câmpurile de cercetare şi producţie ale staţiunilor viticole. Sunt şi soiuri care au apărut în primii ani ai viticulturii şi la care acum ne putem întoarce. Este vorba de un material viticol de înmulţire, din care se obţin butaşii din categoria iniţială, materialul de pornire. Dacă dispare un soi, îl putem readuce la viaţă’, a declarat pentru AGERPRES directorul general al INCDBH Ştefăneşti, dr. ing. Constantin Tănăsescu.

Citeste si:  Magistraţii Tribunalului Olt au admis cererea DNA de redeschidere a urmării penale faţă de Vâlcov şi alte opt persoane

Colecţia naţională de germoplasmă viticolă este formată din 245 de soiuri roditoare şi port-altoi, atât autohtone, cât şi străine. Este vorba de peste 5.000 de plante, care sunt păstrate în patru sere moderne, în vase de vegetaţie sau în sistem de cultivare intensiv la sol.

Dintre cele 245 de soiuri, aproape jumătate sunt pentru vin. Există însă şi soiuri de struguri de masă, soiuri rezistente la îngheţ, boli sau dăunători, soiuri port-altoi, dar şi soiuri indicatoare, care semnalează apariţia virusurilor. ‘Plantele sunt obţinute prin mai multe tehnici de devirozare, pentru că trebuie să fie libere de virusuri. În toate cazurile s-a pornit de la un material biologic valoros. Tot ceea ce s-a realizat se datorează muncii şi devotamentului cercetătorilor şi personalului auxiliar de la institutul nostru’, a precizat directorul Tănăsescu.

Citeste si:  Sectorul vitivinicol din România a atras peste 500 de milioane de euro în ultimii 10-12 ani

O serie de staţiuni vini-viticole din întreaga ţară îşi păstrează materialul genetic valoros în cadrul sursei unice de germoplasmă de la Ştefăneşti. Printre acestea se numără podgorii cunoscute, precum Valea Călugărească, Drăgăşani, Murfatlar, Pietroasa, Odobeşti sau Cotnari.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata