Ziua Poliţiei Române

Ziua Poliţiei se sărbătoreşte, din anul 2002, la 25 martie, odată cu sărbătoarea creştinească Buna Vestire. Ziua Poliţiei este cuprinsă şi în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (legea nr. 218/ 23 aprilie 2002, publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002).

În 1822, primul domn pământean, Grigorie Dimitrie Ghica, a înmânat Agiei (fosta poliţie) un steag galben având pe o parte icoana Maicii Domnului şi pe alta însemnele poliţiei. În acel an a fost reformată boierimea mică din Muntenia şi s-a stabilit, printr-un proiect de lege, organizarea poliţiei. Vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 şi readus în actualitate de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă preluarea steagului la 25 martie 1822.

Citeste si:  Armele şi câinii poliţiştilor i-au fascinat pe copiii prezenţi la Ziua Poliţiei Române

Înainte de 2002, începând cu anul 1996, Ziua Poliţiei s-a aniversat la data de 8 iulie, pentru că la 8 iulie 1929 a fost adoptată de Parlament ”Legea privind reorganizarea poliţiei generale a Statului”, prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata