Constanţa: De Paşte şi 1 Mai, restricţii ridicate pentru autoturisme pe podul de la Agigea

Traficul rutier de persoane se va putea desfăşura fără niciun fel de restricţie pe podul de la Agigea, care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, în perioada sărbătorilor de Paşte şi de 1 Mai.

Măsura a fost stabilită marţi într-o şedinţă de lucru organizată de prefectul Constanţei, Radu Volcinschi, cu reprezentanţii firmei care efectuează lucrările de reabilitare a podului, ai Poliţiei Rutiere şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), pentru stabilirea modului în care se va circula pe pod în perioada sezonului estival.

Potrivit informaţiilor furnizate de constructor, până în prezent s-au efectuat 50% din lucrările de înlocuire a hobanelor.

Radu Volcinschi a informat, într-o conferinţă de presă, că începând cu 1 iunie 2014, prin toate punctele de intrare în judeţul Constanţa, turiştilor le vor fi furnizate informaţiile necesare privind închiderile programate ale podului de la Agigea, precum şi rutele ocolitoare pe care le au la dispoziţie pentru a ajunge în staţiunile litoralului.

Astfel, în perioadele 17-19 aprilie şi 29 aprilie — 1 Mai, pe podul de la Agigea se va circula cu restricţie de viteză — 50 km/h, fără restricţie de tonaj doar pentru transportul de călători, restricţiile pentru traficul de marfă fiind în continuare menţinute.

În zilele menţionate, se va circula pe două benzi pe sensul de mers spre Mangalia, şi pe o bandă pe sensul de mers spre Constanţa, cu menţiunea că, dacă situaţia o va impune, în sensul schimbării fluxului de trafic, Poliţia Rutieră va avea posibilitatea să facă schimbările necesare astfel încât să nu se formeze ambuteiaje.

În perioada 20-21 aprilie, vor fi menţinute restricţiile de tonaj doar pentru transportul de marfă, pe pod având acces, fără restricţii de tonaj, vehiculele de transport persoane.

În cele două zile, traficul se va desfăşura pe două benzi pe sensul de mers spre Constanţa şi pe o bandă de mers spre Mangalia, poliţiştii putând să schimbe aceste reguli dacă situaţia o va impune.

În perioada 2 — 5 mai, vor fi menţinute restricţiile de tonaj doar pentru transportul de marfă, pe pod având acces, fără restricţii de tonaj, vehiculele de transport persoane.

În cele patru zile, traficul se va desfăşura pe două benzi pe sensul de mers spre Constanţa şi pe o bandă de mers spre Mangalia.

Până când vor fi aplicate noile măsuri, autorităţile vor menţine restricţiile stabilite la începutul anului în curs, fiind permisă doar circulaţia autovehiculelor de maximum 5 tone şi a autovehiculelor cu regim prioritar de circulaţie, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.

De asemenea, se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h, iar podul este închis traficului rutier în zilele de joi, sâmbătă şi marţi, în intervalul orar 09,00 — 13,00, precum şi în fiecare noapte de luni spre marţi, între orele 23,00 — 03,00. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.