Nicula: Salariile conducerii ASF nu vor fi la nivelul celor din BNR, ci mult mai jos

Preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe a Senatului, Cosmin Nicula, a precizat că situaţia salariilor conducerii ASF, dar şi cele ale funcţionarilor din cadrul Autorităţii va fi analizată şi a susţinut că acestea vor fi reduse sub nivelul celor din BNR.

„Va fi o analiză complexă a salariilor. Vorbim de salariile boardului şi, bineînţeles, a funcţionarilor din ASF. (…) Oricum, va fi o surpriză. Nu (vor fi — n.r.) la nivelul BNR. Mult mai jos. Nu dau nicio cifră deocamdată”, a spus Nicula, marţi, la finalul audierii prim vicepreşedintelui ASF, Daniel Dăianu.

Citeste si:  Feteasca albă, vinul a cărui "aromă aminteşte de parfumul florilor de viţă"

Nicula şi-a exprimat, totodată, speranţa ca până la finele lunii aprilie să fie finalizat şi analizat în comisiile de specialitate ale Parlamentului proiectul de lege de modificare a OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF.

„Trebuie să ţinem cont de o singură directivă a UE, care nu ne îngrădeşte. Trebuie să asigurăm un cadrul corect din punct de vedere legislativ, nu numai de funcţionare a ASF, ci a celor trei pieţe care compun ASF-ul şi acest lucru îl vom face până în data de 30 aprilie, când sper să avem o formulă finală atât a raportului, cât şi a propunerilor de modificare a OUG 93, cea care a stat la baza înfiinţării ASF, dar şi a altor acte normative”, a mai spus Nicula.

Citeste si:  România ar putea adopta moneda unică europeană în 2022-2023, din punct de vedere tehnic, susţine Bogdan Olteanu

Întrebat dacă aceasta a fost ultima audiere în cadrul Comisiei cu privire la ASF, Cosmin Nicula a precizat că membrii Comisiei se vor reuni şi în data de 8 aprilie pentru a stabili concluziile conturate în urma seriei de audieri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata