Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost miercuri condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, a decis Curtea de Apel Bucureşti.

CAB a admis apelurile declarate de DNA şi inculpatul Emilian Frâncu împotriva sentinţei din 17 septembrie 2013 de Tribunalul Bucureşti.

„Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul Frâncu din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal ( din 1969) cu aplic. art. 6 din Legea 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 Cod penal, texte de lege în baza cărora condamna pe inculpatul Emilian Frâncu la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal. (…) Definitivă”, se arată în minuta CAB.

Citeste si:  Fost şef al ISC, Balaban Grăjdan, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu suspendare

Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 25 aprilie 2013 la 17 septembrie 2013.

Iniţial, Emilian Frâncu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti în 17 septembrie 2013 la 4 ani cu suspendare cu un termen de încercare de şapte ani.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe 20 mai 2013, în stare de arest preventiv, pe primarul suspendat al municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că la începutul anului Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme de arhitectură un proiect cu denumirea ‘Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea’, având ca obiect amenajarea unei pieţe publice, a unei parcări subterane şi a unui pasaj pietonal în această localitate. Costul serviciilor de proiectare a fost fixat la suma de aproximativ 200.000 euro.

Citeste si:  Ia care vorbeşte despre măreţia şi demnitatea omului se face la Breaza

În ianuarie 2013, inculpatul Frâncu i-a pretins administratorului firmei de arhitectură, denunţător în cauză, societate căreia îi fusese încredinţat contractul de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro, un procentaj de 10% din această sumă, în schimbul semnării tuturor actelor ce intrau în atribuţiile sale de serviciu în legătură cu încheierea, derularea şi executarea contractului de prestări servicii.

„După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi după plata unei prime tranşe din banii datoraţi de primărie, la data de 22 aprilie 2013, inculpatul Frâncu i-a pretins aceluiaşi denunţător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca în schimb să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma denunţătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea. De asemenea, inculpatul i-a mai solicitat aceluiaşi denunţător să mai achite şi suma de 40.000 lei, disimulată într-un contract de sponsorizare, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor de către firma denunţătorului”, susţin procurorii.

Citeste si:  Biroul Politic Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea a demisionat

În 25 aprilie 2013, conform înţelegerii anterioare, denunţătorul i-a remis lui Emilian Frâncu, prin intermediar, suma de 50.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

O zi mai târziu, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Emilian Frâncu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata