Chişinău: O nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului

21

Opoziţia comunistă de la Chişinău a depus vineri, 28 martie,  o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă pe motiv că s-ar fi aliniat la sancţiunile UE împotriva unor oficiali ruşi şi a unor foşti oficiali ucraineni, chiar dacă autorităţile susţin că Republica Moldova nu a subscris sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse.

Comuniştii afirmă că decizia de alăturare la sancţiunile impuse de UE ar fi fost luată personal de premierul Iurie Leancă, ceea ce, în opinia lor, reprezintă o încălcare a legislaţiei şi uzurpare a puterii în stat. Mai mult, potrivit opoziţiei de la Chişinău, această decizie contravine intereselor Republicii Moldova şi prevederilor Tratatului de prietenie cu Rusia.

Citeste si:  Camera Deputaţilor discută şi votează marţi, 25 mai, moţiunea simplă pe agricultură

Preşedintele parlamentului, Igor Corman, a anunţat că moţiunea va fi examinată joi, când în parlament ar urma să se prezinte cabinetul de miniştri în frunte cu Iurie Leancă.

Comuniştii insistă că Republica Moldova s-a alăturat sancţiunilor impuse Rusiei, chiar dacă anterior şeful legislativului a declarat că Chişinăul a subscris doar celor împotriva unor foşti oficiali ucraineni.

Aceasta este a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Iurie Leancă în ultimele şase luni. Primele trei au fost respinse de majoritatea parlamentară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata