Obama şi Putin au discutat despre Ucraina, dar şi despre Transnistria

Preşedintele SUA, Barack Obama şi preşedintele rus Vladimir Putin au căzut de acord ca miniştrii de externe ai celor două ţări – John Kerry şi Serghei Lavrov – să se întâlnească în curând pentru a discuta despre modalităţile diplomatice de soluţionare a situaţiei legate de Ucraina. Acest lucru a fost comunicat vineri de serviciul de presă al Casei Albe după un apel telefonic între liderii american şi rus, informează agenţia ITAR-TASS.

Șefii celor două state au discutat despre „propunerea Statelor Unite de soluţionare diplomatică a crizei din Ucraina, pe care secretarul de stat Kerry a prezentat-o din nou la începutul acestei săptămâni ministrului afacerilor externe Lavrov la o reuniune la Haga şi care este elaborată pe baza consultărilor SUA cu partenerii ucraineni şi europeni”. „Preşedintele Obama a sugerat ca Rusia să ofere un răspuns concret în scris şi preşedinţii au convenit că Kerry şi Lavrov se vor întâlni pentru a discuta despre etapele următoare”, a explicat serviciul de presă al Casei Albe, citat de ITAR-TASS.

Citeste si:  Barack Obama se străduieşte să-şi impună doctrina nucleară

De asemenea, Obama i-a atras atenţia lui Putin asupra reţinerii guvernului ucrainean şi angajamentului în dezescaladarea crizei, precum şi asupra punerii în aplicare a reformei constituţionale şi pregătirii pentru alegeri democratice în această ţară. „El a chemat Rusia să sprijine acest proces şi să evite provocări suplimentare inclusiv prin creşterea numărului de trupe la graniţa cu Ucraina”, adaugă serviciul de presă al Casei Albe.

La rândul său, serviciul de presă al Kremlinului, citat de asemenea de ITAR-TASS, a declarat că Putin i-a atras atenţia lui Obama asupra situaţiei din Ucraina, unde „extremişti terorizează în voie populaţia paşnică, organele de stat şi de ordine în diferite regiuni ale Ucrainei şi la Kiev”, potrivit comunicatului oficial al Kremlinului.

Citeste si:  "Referendumul minorităţii" din Republica Moldova

De asemenea, preşedintele Rusiei a atras atenţia la „blocada comercială şi economică” a Transnistriei care „contribuie la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei din regiune, creează obstacole asupra liberei circulaţii şi afectează activitatea economică şi comercială”.

Rusia, a subliniat Putin, este pentru „o soluţionare paşnică şi definitivă a problemei transnistrene şi interesată în actualul format de negocieri 5+2”, adaugă comunicatul Kremlinului, citat de ITAR-TASS. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Tomica cel vechi spune

    Imi place mie abureala privind autodeterminarea, suveranitatea, garantii si alte vorbe de calaca! Pe cand in realitate se aduna cativa indivizi care se inteleg de voie de nevoie (in momentul de fata nimeni nu este dispus sa-si asume riscul unei confruntari care foarte usor poate deveni nucleara). Iar ceilalti fac ciocul mic si inghit pastila. In rest totul este doar circ si tot mai putin paine. Atat a ramas din binecunoscutul ”panem et circenses”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata