Dr. Christa Todea-Gross: „Vaccinurile: prevenţia care îmbolnăveşte şi uneori chiar ucide”

De curând a fost publicată o carte ce a stârnit atât interesul părinţilor, cât şi al medicilor: „Vaccinurile: Prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrică”, scrisă de medicul clujean Christa Todea-Gross. Lucrarea aduce câteva mari provocări pentru sistemul medical românesc din ultima jumătate de secol: au rezolvat într-adevăr vaccinurile marile epidemii sau este aceasta o ipoteză care s-a dovedit nefondată? Sunt companiile care le produc sincer preocupate de bolile oamenilor sau există un interes economic în promovarea feluritelor vaccinuri?

Am încercat, în interviul luat D-nei Dr. Todea-Gross, să obţinem câteva răspunsuri concise la aceste întrebări, care nădăjduim să stârnească îndeajuns interesul cititorilor pentru a le aprofunda în cartea domniei sale.

 

– Vă întreb direct: care sunt efectele vaccinurilor asupra copiilor? De ce vaccinurile provoacă tot felul de reacţii adverse?

– Termenul medical corect este cel de „reacţii adverse postvaccinale”, care sunt numeroase, mai mult sau mai puţin grave, unele recunoscute de către medicină, altele nu. Sunt recunoscute în mod oficial doar acele reacţii adverse care apar în primele patruzeci de zile de la vaccinare (excepţie făcând vaccinul antituberculos BCG) şi nu voi insista asupra lor, fiind descrise în carte.

Cele mai severe reacţii adverse, denumite de către medicii din Occident „complicaţii postvaccinale”, nu sunt recunoscute în mod oficial şi debutează după această perioadă. Aceste complicaţii nu sunt altceva decât bolile sistemului imun: alergiile, bolile alergice, bolile autoimune şi bolile maligne (limfoame, leucemii). Deşi bolile maligne sunt cele mai grave, pe primul loc ca frecvenţă rămân bolile autoimune, care sunt boli severe, cronice şi nevindecabile, dintre care enumăr câteva:

bolile autoimune digestive: alergia la lapte de vacă, alergia la gluten, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică, diabet zaharat tip 1 etc.;

– bolile autoimune reumatologice: ARJ la copil (artrita reumatoidă juvenilă), PR (poliartrita reumatoidă) la adult;

– bolile autoimune hematologice: anemia Biermer, anemii hemolitice, trombocitopenie etc.;

– boli autoimune cutanate: psoriazis, vitiligo;

– bolile autoimune neurologice: sindromul Guillain-Barré, scleroza multiplă, epilepsie, paralizii de nervi cranieni (urmate de surditate, orbire sau lipsa vorbirii), encefalite, meningite, sindrom ADHD, autism etc.

Cea mai gravă complicaţie postvaccinală este decesul. „Sindromul morţii subite la sugar” este o astfel de complicaţie şi s-a dovedit că este dată de vaccinul DTP.

 

  • Cauzele „reacţiilor adverse postvaccinale”

Eşecul vaccinurilor este determinat de mai multe cauze, pe care le putem împărţi în trei grupe.

În primul rând, aş vorbi despre principiul vaccinării. Acesta este un principiu fals, artificial, la care organismul uman nu se poate adapta. De ce? Fiindcă „mecanismele de funcţionare” ale sistemul imun al omului nu sunt „aplicabile” în cazul unui vaccin. Sistemul nostru imun este asemenea unei maşini care funcţionează după anumite reguli stricte, precise, stabilite şi adaptate în decursul a mii de ani… De două secole, noi încercăm să reprogramăm un mecanism perfect, dar nu reuşim, fiindcă este imposibil.

Sacrificiul unei astfel de „încercări” a fost prea mare: distrugerea lentă şi sistematică a celei mai puternice arme de supravieţuire a organismului uman – sistemul imun. În concluzie, principiul vaccinării este unul simplist şi ineficient, fiind un model „artificial”, bazat pe alte legi decât cele naturale, la care, după cum o dovedesc studiile şi practica medicală, sistemul nostru imun nu se adaptează, ci se îmbolnăveşte.

În al doilea rând, numărul mare de vaccinuri, administrate într-un timp foarte scurt unui organism imatur şi cu un sistem imun incomplet maturizat. Un medic din Occident afirma că un vaccin administrat unui sugar echivalează cu treizeci de vaccinuri administrate unui adult în decurs de o zi… Un adult nu ar putea suporta o asemenea agresiune, dar un sugar trebuie s-o facă! Consecinţele le vedem…

În al treilea rând, combinaţia de vaccinuri. Să ne întoarcem puţin în timp. În Germania (şi în toate ţările europene, de altfel), în anul 1972 existau numai cinci vaccinuri la sugari! Toate vaccinurile erau administrate separat. Este motivul pentru care organismul reuşea să facă faţă unei asemenea agresiuni, iar îmbolnăvirile nu erau atât de frecvente şi atât de grave. În anul 1975 încă nu se ştia de sindromul ADHD! În 1976 creşte numărul vaccinurilor la doisprezece şi este pentru prima dată când se administrează simultan două vaccinuri.

În continuare a crescut numărul vaccinurilor la paisprezece, apoi la treizeci şi două! În 1995 se foloseşte trivaccinul DTP (trei vaccinuri combinate), apoi tetravaccinul (patru vaccinuri combinate). În 2006 s-a ajuns la patruzeci de vaccinuri la un singur copil şi se introduce pentru prima dată hexavaccinul la sugar (şase vaccinuri simultan!). Din acest an, frecvenţa sindromului ADHD creşte foarte mult. La fel şi autismul.

În România, numărul de vaccinuri administrate sugarului până la vârsta de 1 an este în număr de douăzeci şi nouă, iar până la 9 ani – treizeci şi patru de vaccinuri (fără să socotim şi vaccinurile opţionale!). Combinaţia de şase vaccinuri se administrează şi sugarilor din România la vârsta de 2, respectiv 6 luni, iar sindromul ADHD şi autismul sunt deja destul de răspândite între copiii români.

Un singur vaccin conţine un singur antigen (viral, bacterian etc.) şi o cantitate mai mică de adjuvanţi şi conservanţi, deci o cantitate mai mică de substanţe neurotoxice (mercur, aluminiu) sau alergice (proteine animale, antibiotice etc.). Combinaţia mai multor vaccinuri a dus inevitabil la înmulţirea efectelor neurotoxice şi alergice, cu efectele dezastruoase pe care le vedem…

 

– Care credeţi că este cel mai periculos vaccin?

– Cel mai toxic vaccin este cel care are cele mai multe combinaţii de vaccinuri şi cei mai mulţi conservanţi şi adjuvanţi neurotoxici (aluminiu, mercur): hexavaccinul de la 2 luni şi combinaţia de opt vaccinuri de la 1 an.

Dar, în acelaşi timp, nu putem simplifica matematic o reacţie postvaccinală. Spre exemplu, vaccinul BCG singur poate provoca o tuberculoză primară pulmonară ori extrapulmonară gravă, sau otite purulente, care duc la pierderea auzului. Vaccinul DTP (trivaccin) poate provoca „sindromul morţii subite la sugar”, iar exemplele pot continua. Repetarea aceluiaşi vaccin reprezintă un alt pericol. Are loc o hiperimunizare, prin formarea unui titru (o cantitate) mult prea mare de anticorpi – aşa cum se întâmplă în cazul vaccinului DTP, care se administrează de patru ori (!) până la vârsta de 1 an, cu provocarea unor boli alergice şi apoi a bolilor autoimune: eczema atopică, alergia la lapte de vacă, astm bronşic etc.

Toate acestea se întâmplă din cauza dezechilibrului sistemului imun, prin stimularea unilaterală a imunităţii umorale, în detrimentul celei celulare. Dacă este întreruptă la timp vaccinarea şi tratată corespunzător boala alergică, copilul se vindecă. Dacă se continuă vaccinarea, observăm că are loc o trecere de la o boală alergică la una autoimună mai uşoară (alergie la lapte de vacă), apoi la altă boală autoimună mai gravă (alergie la gluten) etc.

De fapt, sistemul imun clachează şi în final se instalează o boală autoimună gravă, fie la 1,5-2 ani (ADHD, autism, astm bronşic), fie la 6-7 ani (diabet zaharat, ARJ), sau chiar în adolescenţă (scleroza multiplă, poliartrita reumatoidă, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică, diabet zaharat tip 1 etc.). Vaccinurile au bătaie lungă, de ani de zile, chiar zeci de ani…

Loading...

Citește și
loading...

4 Comentarii
  1. ana grigoras spune

    … cum se poate lua legatura cu d-na dr.Christa Todea-Gross? va multumesc anticipat!

  2. Andreea spune

    As avea cateva intrebari pentru doamna doctor:
    1. Urmatoarele boli sunt boli ale copilariei tuberculoza, hepatita B, difterie, tentanos, poliomielita? Pentru ca cele mai multe din vaccinurile care se fac pana la varsta de un an vizeaza aceste boli.
    2. Stiti cumva cati copii au murit din cauza acestor boli in lume, intr-un an sa zicem?
    3. Considerati ca un parinte responsabil nu si-ar vaccina copilul si ca este doar consecinta efectului de turma sau al intimidarii cadrelor medicale? Exista articole in limba engleza si pro-vaccinare nu doar contra.
    3. Dumneavoastra sunteti complet dezinteresata atunci cand sustineti ca nu trebuie sa ne vaccinam copiii? Sau va promovati cartea si pe dumneavoastra ca medic?

    Va multumesc

  3. un parinte spune

    Felicitari pt articol. Pt parinti: cand ai un copil cu o afectiune dintre cele descrise, probabilitatea reactiilor adverse ale vaccinurilor nu ti se mai pare asa de mica. Oare de ce multi parinti aleg varianta nevaccinarii pt al 2-lea copil? Cred ca exista o explicatie (din pacate)…doar ca nu avem o statistica in acest sens.
    PS: deja sunt unele spitale (de stat) care te pun da semnezi ca vrei vaccinarea/sau nu! Deci e decizia dvs.

  4. Gruia spune

    Tanti Todea-Gross e dementă. Nu există niciun suport științific pentru aberațiile pe care le debitează de parcă ar fi adevăruri verificate. Nebuna asta chiar oferă consultații ca medic?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.