Fotbal – Liga I: Petrolul Ploieşti – Dinamo Bucureşti 2-2

15

Petrolul Ploieşti şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 2-2 (2-1), duminică seara, 30 martie, pe stadionul ”Ilie Oană”, într-o partidă din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.

Pentru echipa gazdă a marcat spaniolul Juan Angel Albin (4 — penalty, 33), în timp ce pentru Dinamo au înscris Ștefan Bărboianu (10), cu un şut de la circa 30 de metri, şi Haubert Guilherme (53, autogol). ”Găzarii” au primit penalty după un presupus fault în careu comis de Ionuţ Șerban la Abel Camara.

Citeste si:  Noile oferte ale Amazonului fac din India centrul de dezvoltare al fin-tech

Dinamo a fost privată de două penalty-uri în acest meci, în min. 23, după ce Ovidiu Hoban l-a împins în careu pe Valentin Lazăr, şi în min. 44, când Geraldo Alves a comis un henţ evident în careu, dar arbitrul Radu Petrescu nu a dictat nimic. Flavius Stoican, antrenorul echipei Dinamo, a protestat vehement şi a fost trimis în tribune. Au existat circumstanţe de penalty şi pentru Petrolul, la o fază la care au fost implicaţi fundaşul dinamovist Adrian Popa II şi Camara.

Petrolul a mai avut ocazii de gol prin Albin (39), dar şi Dinamo prin Șerban (53) şi Elton (90+4).

Citeste si:  Fotbal: Ionel Dănciulescu, numit director general la Dinamo

Egalul acesta vine pentru Dinamo după două eşecuri consecutive, 2-3 cu Pandurii (în campionat) şi 2-5 cu Steaua (în Cupă).

Petrolul este la al cincilea egal consecutiv (patru în campionat şi unul în Cupa României), ultimele patru cu Răzvan Lucescu pe banca tehnică, antrenorul necunoscând victoria de când a venit la Petrolul.
Bilanţul general între Petrolul şi Dinamo este de 20 victorii pentru ploieşteni, 51 pentru Dinamo şi 17 remize. La Ploieşti, Petrolul a învins de 14 ori, Dinamo de 18 ori, iar 12 meciuri s-au încheiat nedecis. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata