Ponta: Sub guvernele lui Băsescu preţul la carburanţi a crescut, iar în timpul guvernării USL a scăzut

Preţul benzinei, sub guvernele lui Traian Băsescu, a crescut cu 70%, iar cel al motorinei cu 90%, în timp ce în perioada guvernării USL, preţul la motorină a scăzut cu 2%, iar la benzină cu 3%, afirmă Ponta, luni, într-o postare pe Facebook.

Premierul susţine că preşedintele Traian Băsescu „a ales să tacă” în perioada în care preţul carburanţilor s-a majorat, iar din 2012 acesta „scrie scrisori”.

„Îl invit pe domnul Băsescu, dacă tot se arată îngrijorat de preţul la benzină, să prezinte opiniei publice scrisorile pe care i le-a trimis lui Emil Boc, ca dovadă a îngrijorării sale pentru preţul crescător pe care românii l-au plătit pentru combustibil din 2009 până în 2012. Altfel, toate demersurile acestuia se înscriu la categoria populism şi ipocrizie”, spune Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, pe 26 martie, o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cere să renunţe la aplicarea creşterii taxei la carburanţi, punctând că prin această măsură „s-ar pune o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic, dar şi asupra consumatorului”, informează Administraţia Prezidenţială.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.