Băsescu spune că nu ar refuza funcţia de prim-ministru

43

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni seara că nu ar refuza funcţia de prim-ministru şi că în situaţia în care ar fi rugat să preia această funcţie, ar face acest lucru „pe contract”.

„Oricine poate spune ce vrea şi eu sunt liber să spun ce vreau, cert e că nu sunt încă atât de în vârstă încât dacă cineva m-ar ruga să îi pun ţara pe şine, nu aş face-o un an de zile, pe contract, îmi laşi ţara, îţi curăţ ce-i de curăţat, pentru că mă uit la instituţiile statului, noi avem aici cea mai mare problemă, aici primul ministru este capital, dar nu nu am avut niciun prim-ministru, nici Emil Boc nu a făcut-o şi acest lucru capital este funcţionarea instituţiilor”, a spus şeful statului la postul B1 Tv, punctând că nu ar refuza propunerea de a deveni prim-ministru.

Citeste si:  Marea Britanie pregăteşte controale vamale şi un sistem de imigraţie pe bază de puncte

El a subliniat că poate face echipă cu orice preşedinte care ar fi ales, însă a arătat că nu poate face compromisuri cu un şef al statului ca Victor Ponta. „Eu pot face echipă cu oricine dacă mă lasă să fac ce trebuie, dacă mă las să fac ce trebuie să pun instituţiile să meargă corect, să selectez corect oamenii, vă asigur că poate să fie oricine preşedinte, sigur nu aş face compromisuri cu un preşedinte de gen Ponta, este prea mare compromisul, dar un preşedinte de dreapta, care ar vrea să funcţioneze instituţiile. Le-aş face să funcţioneze. Este păcat de câtă experienţă am acumulat”, a adăugat preşedintele Băsescu.

Citeste si:  Klaus Iohannis: Îmi doresc un Parlament puternic

Șeful statului a mai spus că Emil Boc ar fi o soluţie foarte bună pentru Cotroceni.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata