Ciprian Bălănescu, al nouălea titlu consecutiv de campion naţional la duatlon

Campionatul Naţional de duatlon, competiţie desfăşurată în premieră la Bucureşti, s-a încheiat cu victoria sportivului Ciprian Bălănescu, care şi-a trecut astfel în palmares, după numai 54 de minute, cel de-al nouălea titlu naţional consecutiv.

Competiţia s-a desfăşurat în zona Biblioteca Naţională — Piaţa Unirii — Casa Poporului şi a fost deschisă atât sportivilor de performanţă (categoria elite), cât şi sportivilor amatori (categoriile age group şi ştafetă), copiilor, cadeţilor şi juniorilor.

Ciprian Bălănescu, campion balcanic şi campion absolut al României la triatlon şi duatlon, domină din 2006 întrecerile naţionale de duatlon, competiţie compusă din două probe — alergare şi ciclism. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata