Auto: F1 – Schumacher „prezintă momente de conştienţă şi de trezire”, conform purtătoarei sale de cuvânt

Fostul campion mondial german de Formula 1, Michael Schumacher, spitalizat de trei luni în Franţa după un grav accident la schi, „prezintă momente de conştienţă şi de trezire”, a anunţat vineri purtătoarea sa de cuvânt.

„Michael face progrese în drumul său. El prezintă momente de conştienţă şi de trezire. Noi suntem permanent alături de el în această lungă şi dificilă luptă, împreună cu echipa spitalului din Grenoble, şi rămânem încrezători”, a scris purtătoarea sa de cuvânt, Sabine Kehm.

Purtătoarea de cuvânt nu a oferit însă detalii suplimentare despre sănătatea lui Michael Schumacher: „Este absolut necesar pentru a respecta intimitatea lui Michael şi a familiei sale, dar şi pentru a lăsa echipa medicală să lucreze în linişte”.

Sabine Kehm a dorit să adreseze încă o dată mulţumiri „pentru toate mesajele de simpatie şi de susţinere primite neîncetat”.

Michael Schumacher se află internat de 14 săptămâni într-un spital din Grenoble, după accidentul de schi pe care l-a suferit în staţiunea Meribel din Alpii Francezi, pe 29 decembrie.

În vârstă de 45 ani, fostul septuplu campion mondial de Formula 1 a fost supus iniţial la două operaţii de neurochirurgie şi, de atunci, a fost menţinut în comă indusă. La o lună de la internare, însă, medicii au demarat procesul treptat de trezire.

Starea de sănătate a campionului german est un motiv constant de speculaţii, iar anturajul său a reiterat, în numeroase ocazii, că singurele informaţii valide sunt cele difuzate de apropiaţii săi ori de echipa medicală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.