Oltea Părău-Șerban, redactor-şef la Radio România Cultural, acuzată de ANI de conflict de interese

12

Oltea Părău-Șerban, redactor-şef al postului Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), a fost declarată în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce aceasta a semnat contracte de cesiune a drepturilor de autor între SRR şi soţul ei.

Potrivit ANI, Oltea Părău-Șerban a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, având un interes personal de natură patrimonială (respectiv mărirea patrimoniului familiei sale prin obţinerea de către soţul său a unor beneficii băneşti), în perioada 31 august 2006 — 8 august 2013, a aprobat şi semnat 63 contracte de cesiune a drepturilor de autor şi de cesiune a drepturilor conexe, încheiate de Societatea Română de Radiodifuziune cu persoana fizică Oprina Virgil-Vasile, soţul acesteia.

Citeste si:  Fostul primar din Mangalia Claudiu Tusac, trimis în judecată de DNA

Valoarea totală a contractelor încheiate a fost de 55.147 lei.

Conform art. 70 din Legea nr. 161/2003, „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.

Totodată, întrucât în perioada exercitării funcţiilor de conducere Oltea Părău-Șerban a îndeplinit acte (aprobarea şi semnarea celor 63 contracte) prin care s-au realizat, direct, foloase materiale pentru soţul său, au rezultat şi indicii privind săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul penal al României, potrivit căruia conflictul de interese reprezintă „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său”.

Citeste si:  Marcel Piteiu, fost director general al Romgaz, declarat de ANI în conflict de interese

Oltea Părău-Șerban a deţinut/deţine în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune funcţiile de director la postul Radio România Cultural (în perioada 16 mai 2005 — 15 februarie 2006), redactor-şef la postul Radio România Cultural (începând cu data de 15 februarie 2006), director artistic la Direcţia Formaţii Muzicale — funcţie deţinută prin cumul cu funcţia de redactor-şef la postul Radio România Cultural (în perioadele 11 iunie 2009 — 1 septembrie 2011 şi 16 iulie 2012 — prezent).

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Oltea Părău-Șerban a infracţiunii de conflict de interese. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata