Sărbători religioase – 4 aprilie

11

Ortodoxe

Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, Zosima şi Platon (Denie — Acatistul Bunei Vestiri)

Greco-catolice

Sf. m. Teodul şi Agatopod; Cuv. Gheorghe şi Iosif Imnograful

Romano-catolice

Sf. Isidor, ep. înv.

Sfântul Cuvios Iosif Imnograful, pomenit în calendarul creştin creştin ortodox la 4 aprilie, era din insula Siciliei, din părinţi dreptcredincioşi, fiind un copil blând şi dăruit din fire, care a avut parte de o educaţie deosebită.

După ocuparea Siciliei de către saracini, tânărul Iosif a ajuns la Tesalonic unde, a intrat în mănăstirea Mântuitorului, numită Latomus, făcându-se călugăr şi ducând o viaţă de mare asprime. A avut fericirea de a vieţui, în această mănăstire, împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al sau.

Citeste si:  Sărbători religioase - 14 aprilie

În urma morţii Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el unde, plin de harul lui Dumnezeu, a început să scrie cântări bisericeşti şi pesne de canoane.

În timpul împăratului iconoclast Teofil s-a dezlănţuit cea din urmă prigoană împotriva Sfintelor icoane, care i-a pricinuit Sfântului Iosif grele suferinţe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, soţia împăratului, care, încetând prigoana, a reaşezat credinţa ortodoxă în toate drepturile ei.

Citeste si:  Sărbători religioase - 2 aprilie

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist este oficiată în fiecare an, vineri seara, în săptămâna a V-a a Postului Sfintelor Paşti.

Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeşte în cadrul Deniei din această seară, este cel mai vechi acatist imnografic, care s-a păstrat în întregime în cărţile de ritual (Ceaslov şi Triod). Acesta este expresia deosebit de frumoasă a poeziei liturgice. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcătuite mai târziu în cinstea sfinţilor sau a unor sărbători care, deşi iau forma şi extensiunea condacelor mai vechi, nu se mai numesc condace, ci acatiste.

Citeste si:  Precipitaţii moderate, ninsori la munte şi intensificări ale vântului, de joi până vineri dimineaţă

Împreună cu acatistul se cântă Canonul Bunei Vestiri, alcătuirea Sfântului Iosif Imnograful, care-i împrumută unele expresii şi îi este asemănător prin formă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata