Constantin: Susţinerea fermelor de familie este soluţia cea mai bună pentru a combate criza alimentară

Susţinerea fermelor de familie şi a fermelor mici este soluţia cea mai bună pentru a combate criza alimentară, a declarat, vineri, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la cea de a 29-a ediţie a Conferinţei Regionale pentru Europa (ERC) a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

„Ca şi o concluzie devine evident că susţinerea fermelor de familie şi a fermelor mici este soluţia cea mai bună pentru a combate criza alimentară. Vreau să vă spun, ca şi observaţie generală, că în perioada 2001 — 2007 Organizaţia Naţiunilor Unite a derulat 10 programe de asistenţă tehnică cu caracter naţional şi regional în valoarea absolută de peste 4,25 de milioane de dolari americani. În perioada 2010—2011, s-au derulat în România proiecte de asistenţă tehnică în valoare absolută de 2,65 milioane de dolari. Iată că România a fost o perioadă îndelungată unul dintre beneficiarii acestor programe şi finanţărilor pe care alte state membre le-au plătit ca şi cotizaţie la Organizaţia Naţiunilor Unite”, spus Daniel Constantin, în conferinţa de presă de la închiderea lucrărilor Conferinţei Regionale pentru Europa.

Ministrul Agriculturii a declarat că din anul 2007 România a reuşit să sprijine 60.000 de gospodării pentru a intra în această categorie, a fermelor de familie.

„Ne propunem ca prin PNDR 2014-2020 să sprijinim în continuare, ca prioritate, acest concept de ferme de familie şi, credem noi, prin sumele pe care le-am alocat, cel puţin 80.000 de gospodării vor beneficia de finanţări europene, de sprijin prin politici care pot reieşi şi în urma unor astfel de conferinţe la care am participat în aceste zile”, a subliniat Daniel Constantin.

De asemenea, ministrul Agriculturii a precizat că trebuie cu toţii să conştientizăm că oamenii trebuie să înveţe să cumpere fix cât consumă.

„În acelaşi timp, trebuie să eficientizăm întregul lanţ alimentar pentru a elimina din risipa de alimente. Trebuie să reducem pierderile de materie primă comestibilă în timpul producerii alimentelor şi prelucrării acestora şi, nu în ultimul rând, să reducem pierderile de alimente în timpul transportului şi comercializării. Conform studiilor FAO o treime din mâncarea produsă zilnic este aruncată şi această problemă cred că se regăseşte şi în România”, a mai spus Constantin.

România a găzduit, pentru a doua oară de când este membră FAO, din anul 1961, o conferinţă regională, cea de-a 29-a dedicată regiunii Europa şi Asia Centrală, primul eveniment având loc în urmă cu 38 de ani în anul 1976.

Temele centrale ale conferinţei au fost axate pe problemele risipei de alimente şi ale deşeurilor alimentare, dar şi pe sprijinirea fermelor de familie din zonă.

Potrivit datelor FAO, peste 1,3 miliarde de tone de alimente sunt risipite anual în lume, ceea ce reprezintă o treime din producţia de alimente la nivel mondial şi costuri de 750 de miliarde de dolari, într-o lume în care 842 de milioane de persoane se confruntă cu foametea, malnutriţia şi insecuritatea alimentară.

De asemenea, această risipă reprezintă un prejudiciu şi pentru mediu pentru că, în fiecare an, hrana produsă fără a fi consumată înghite un volum de apă echivalent cu debitul anual al fluviului Volga din Rusia şi este vinovată pentru aducerea în atmosferă a 3,3 gigatone de gaze cu efect de seră, relevă datele FAO.

România înregistrează în prezent o risipă de alimente de cinci milioane de tone, în timp ce în UE ajunge la gunoi, anual, o cantitate de aproximativ 90 de milioane de tone de alimente. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Gigel spune

    Iarasi politicienii spun una si gandesc altceva . Toata lumea stie ca productii mari , care sa asigure securitatea alimentara a unei tari si chiar a unui continent , se obtin din ferme mari . Cele de subzistenta , sunt o supapa sociala si inlocuiesc putere guvernului de a face ceva cu adevarat pentru noi locuri de munca . Adica , are fiecare o ceapa si-o ridiche de pus pe masa . Sa mai dai si subventii pentru asa ceva , este o prostie imensa . Oricum ,mai mult decat sa-si faca fiecare doar pentru el , nu se va putea .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.