Fotbal – Liga I: Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0

11

Concordia Chiajna a învins pe Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 2-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal.

Ambele goluri ale ilfovenilor au fost marcate de Tiberiu Serediuc (33, 81).

De remarcat că în acest meci arbitrul Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin) a arătat trei cartonaşe roşii, lui Neluţ Roşu (86), de la gazde, Gabriel Cânu (66) şi Andrei Dumitraş (81), ambii de la oaspeţi. În afara acestora a arătat şi 9 cartonaşe galbene.

Concordia are trei victorii din şase meciuri cu Ceahlăul (două succese pentru nemţeni şi un egal).

Citeste si:  Fotbal: Marius Lăcătuş - ''Din actuala generaţie, Marica este preferatul meu''

Ceahlăul a pierdut ultimele trei partide de campionat, fără a marca gol, şi are o singură victorie în ultimele 11 jocuri (patru egaluri şi şase înfrângeri). Concordia a reuşit prima sa victorie în ultimele trei partide, acesta fiind şi primul succes pe teren propriu în 2014.

Concordia Chiajna — Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0 (1-0), Stadion ”Concordia” — Chiajna

A marcat: Tiberiu Serediuc (33, 81).

Cartonaşe roşii: Gabriel Cînu (Ceahlăul, 66), Andrei Dumitraş (Ceahlăul, 81), Neluţ Roşu (Concordia, 86).

Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitri asistenţi adiţionali: Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea), Ionuţ Valentin Iugulescu (Târgovişte); arbitru de rezervă: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea)

Citeste si:  Gigi Becali, suspendat 6 luni de LPF

Observatori FRF: Adrian Vidan (Bucureşti) — CCA, Octavian Goga (Braşov) — LPF. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata