În 2015 va fi autostradă de la poarta fabricii Daimler din Sebeş până în Ungaria, spune Ponta

15

Premierul Victor Ponta, care a participat vineri la Sebeş la inaugurarea lucrărilor de construcţie a unei noi unităţi de producţie a pieselor auto, i-a asigurat pe reprezentanţii concernului Daimler că din 2015 vor putea să circule pe autostradă de la poarta fabricii până la graniţa cu Ungaria.

Într-o discuţie pe care a avut-o cu administratorul special al Star Transmission, Bernd Krottmayer, premierul Ponta i-a spus acestuia că lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi terminat anul acesta, iar spre Nădlac anul viitor. În replică, Krottmayer a menţionat că autostrada va fi perfectă pentru compania germană pentru flexibilitate.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, premierul Ponta a declarat că s-a angajat în numele Guvernului că în 2015 ‘de la poarta fabricii din Sebeş până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă’.

Citeste si:  "Superluna sângerie" a electrizat planeta

În ceea ce priveşte lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, ministrul Dan Șova a spus că acesta va fi finalizat în decembrie. ‘Termenul de finalizare este decembrie. Acesta este angajamentul celor de la Impregilo’, a declarat ministrul Șova.

‘Din păcate, compania care a executat a avut o problemă tehnică pe şase kilometri, unde s-a dărâmat dealul. În baza ultimelor negocieri şi angajamente, anul acesta vor face fără acele noi sume de bani din partea statului român’, a adăugat premierul.

Lucrările incluse în Lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu vor continua cu italienii de la Impregilo, fără costuri suplimentare, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Dan Șova.

‘Impregilo avea o serie de pretenţii inacceptabile pentru care noi am spus că ori se revine în limitele contractului, fără costuri suplimentare, ori reziliem contractul. Până ieri /31 martie 2014, n.r./, la ora 12,00, şi-au dat acceptul pentru cererile formulate de CNADNR /Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România/. Și-au asumat că vor termina cei 16 kilometri din cei 22 km neafectaţi de alunecările de teren, până la 15 iulie 2014. De asemenea, şi-au asumat finalizarea lucrărilor fără costuri suplimentare aşa cum s-a dorit iniţial şi ne determinase pe noi să reziliem contractul’, a spus Șova.

Citeste si:  Victor Ponta anunţă că PSD ia în calcul moţiuni simple împotriva lui Vlădescu şi a lui Şeitan

Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor declara, la postul public de televiziune, că înţelegerea contractuală cu italienii de la Impregilo pentru Lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu va fi reziliată.

Autostrada Orăştie-Sibiu a fost deschisă circulaţiei în data de 20 decembrie 2013, pe distanţa dintre Orăştie, judeţul Hunedoara şi Cunţa, judeţul Alba, respectiv aproximativ 44 de kilometri, după ce anterior, în cursul aceleaşi zile, a fost inaugurat şi lotul 4 al acesteia, între Sălişte şi Sibiu, în lungime de 16 kilometri.

Din cauza complexităţii şi lungimii proiectului, pentru execuţia lucrărilor de pe autostrada Orăştie-Sibiu a fost realizată o împărţire în 4 loturi. Valoarea totală de construcţie a tronsonului Sibiu — Orăştie este de 716 milioane de euro.

Citeste si:  Ponta: România "ar putea recunoaşte Kosovo"

Proiectul a urmărit construcţia unui nou sector rutier la standard de autostradă, cu câte două benzi pe sens, pe traseul Orăştie — Sibiu, în lungime de 82,07 kilometri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Amalia Sandu spune

    In 2015 Victor Viorel Ponta o sa vada ca nu o sa se faca autostrada la Sebes astfel incat investitorul german Daimler va parasi Romania.De ce?Acest guvern Ponta 3 nu o sa faca nimic nici macar 2 kilometri de autostrada.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata