Georgescu (ANM): Temperaturi normale de Florii şi de Paşte, deşi vremea va fi foarte schimbătoare în următoarea perioadă

18

Regimul termic va fi unul schimbător în următoarele două săptămâni, iar pentru zilele de Florii şi de Paşte există semnalul unor temperaturi normale pentru această perioadă, cu maxime de 20 de grade Celsius, a declarat, luni, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, Florinela Georgescu.

„De Paşte, avem o primă estimare a prognozei, deşi este la finalul perioadei de două săptămâni a prognozei pe care o emitem azi (luni, 7 aprilie — n.r.). Există semnalul ca până în Florii să mai avem variaţii de temperatură, adică va fi o săptămână cu vreme foarte schimbătoare. După jumătatea acestei săptămâni, va urma o nouă perioadă de răcire a vremii. Sperăm, însă, ca în ziua de Florii vremea să fie în normalul perioadei din punct de vedere termic, ceea ce înseamnă că posibil pe sudul şi, poate, şi pe vestul ţării, să avem temperaturi de 20 de grade. Pentru săptămâna următoare şi posibil pentru ziua de Paşte, sperăm într-o vreme ceva mai stabilă, deşi nu sunt excluse episoadele de precipitaţii. Există semnalul ca, în ziua de Paşte, să fie cel puţin din punct de vedere termic asemănări cu ziua de Florii, aşa cum spune şi tradiţia. O estimare exactă a temperaturilor de Florii va fi dată după ziua de joi. Acum semnalul este unul al unei vremi destul de normale din punct de vedere termic pe jumătatea de sud a ţării’, a menţionat Georgescu.

Citeste si:  ANM: Informare de caniculă şi disconfort termic în următoarele trei zile, la nivelul întregii ţări

În ceea ce priveşte evoluţia vremii în primele trei luni ale anului, oficialul ANM a afirmat că în România a existat o abatere deosebit de ridicată din punct de vedere al temperaturilor.

„Primele trei luni ale acestui an au avut o abatere deosebit de ridicată a temperaturilor faţă de mediile climatologice, ceea ce înseamnă temperaturi mult mai ridicate, ceea ce în sine reprezintă un record pentru ţara noastră. În acelaşi timp, în această foarte lungă perioadă de temperaturi peste normal, am avut un episod extrem de scurt, dar foarte violent de viscol. Numai sumarul primelor trei luni ale anului ne arată că suntem puşi în faţa unor manifestări extreme ale vremii. Administraţia Naţională de Meteorologie solicită populaţiei să fie extrem de atentă la toate avertizările meteorologice care sunt emise pentru că acestea, chiar dacă au doar câteva propoziţii, fiecare cuvânt este foarte bine chibzuit şi are un rol’, a explicat Florinela Georgescu.

Citeste si:  Planeta Marte, la cea mai mică distanţă de Pământ

ANM a organizat, luni, conferinţa ‘Adaptarea la valurile de căldură în zona urbană’, eveniment încadrat în proiectul SeeRisk.

Potrivit datelor oficiale ale proiectului, cadrul de finanţare este reprezentat de colaborarea transnaţională din sud-estul Europei, valoarea totală ridicându-se la 1.980.751 euro, din care 167.000 de euro alocate de ANM.

Durata de implementare a proiectului SeeRisk este 2012 — 2014, iar obiectivul principal al proiectului este să contribuie la sporirea coerenţei regionale în evaluarea riscurilor la hazarde naturale şi pregătirea pentru minimizarea efectelor acestora la nivel naţional şi local, în special în cazul riscurilor generate de schimbarea climei în sud-estul Europei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata