Românii îşi pot cumpăra maşini noi prin Programul „Rabla 2014”, începând din 8 aprilie

24

Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional (Rabla) pot merge, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la centrele REMAT, admise de Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/, potrivit ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.

Pentru ediţia din acest an a Programului ‘Rabla’, lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, vor fi alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice. În cazul acestora din urmă, ultimele estimări arată că programul va începe după 20 aprilie.

Potrivit proiectului de ordin privind derularea programului guvernamental, posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi vor putea achiziţiona, în 2014, o maşină nouă prin programul ‘Rabla’ pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, la fel ca şi anul trecut.

Citeste si:  Ziua mondială a maladiei Parkinson

Pentru ediţia din acest an, bugetul total este de 140 milioane de lei, iar persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se pot adresa direct producătorilor/dealerilor validaţi în program.

Procedura prevede ca persoana fizică interesată să cumpere o maşină nouă prin Programul ‘Rabla’ să meargă la dealerul auto pentru a se înscrie în sistemul naţional. În termen de cinci zile lucrătoare, AFM urmează să valideze datele înscrise de solicitant, iar în decurs de 30 de zile acesta trebuie să-şi radieze maşina veche din circulaţie şi să semneze un contract de vânzare-cumpărare cu dealerul de la care achiziţionează un autovehicul nou. Dacă aceste condiţii nu se întrunesc, tichetul valoric se întoarce în baza naţională, iar persoana fizică/juridică pierde dreptul de a mai cumpăra o maşină nouă pe baza acelui document.

Citeste si:  Înmatriculările de autoturisme Dacia pe piaţa franceză au crescut cu 6,8% în luna octombrie

Pe de altă parte, posesorul unei maşini vechi eligibile pentru ‘Rabla’ poate transmite voucherul unei alte persoane, dar din prima zi când se prezintă la dealerul auto şi pe baza unei declaraţii semnate pe propria răspundere.

În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Citeste si:  Cercetători germani au descoperit un nou tip de neuroni
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata