Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne

Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne este celebrată pe 5 aprilie.

Bătaia cu perne, un joc al copilăriei, s-a transformat de câţiva ani încoace în „Marea Bătaie cu Perne” organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Bătăii cu Perne (International Pillow Fight Day) — eveniment care strânge zeci de mii de oameni anual şi se desfăşoară în peste 150 de oraşe din toată lumea.

Peste tot în lume, această manifestare distractivă a adunat grupuri de toate vârstele la o provocare în spaţii publice importante, precum o staţie de tren din Londra, Turnul Eiffel din Paris, metroul din Toronto. Catalogat ca joc urban, a căpătat an de an o tot mai mare amploare. Sute de persoane se lovesc cu pernele, sub ochii curioşilor.

Citeste si:  Cea mai lungă sculptură de lemn dintr-un singur trunchi de copac din lume

De la lansarea sa în 2008, Ziua Bătăii cu Perne este marcată în întreaga lume, manifestări de gen fiind consemnate în mari oraşe, precum Abu Dhabi, Amsterdam, Barcelona, Bogota, Budapesta, Cancun, Detroit, Hong Kong, Las Vegas, New York, Paris, Geneva şi Sydney.

Mii de oameni din Asia, America, Europa şi Orientul Mijlociu se strâng în plină stradă pentru a se lupta cu perne. Deşi este inofensivă, şi bătălia cu perne are nişte reguli, pe care participanţii trebuie să le respecte. Una dintre ele interzice luptele în parcuri pentru că aceste spaţii sunt plictisitoare, dar şi pentru că penele ar face prea multă mizerie. Nu se pot folosi decât perne moi, participanţii trebuie să-şi scoată ochelarii şi nu este indicat să loveşti pe nimeni care are în mâini o cameră foto sau video.

Citeste si:  Incendiu la clubul Colectiv din Capitală - Bilanţul deceselor a ajuns la 30

Bătaia cu perne devine tot mai populară în rândul locuitorilor din marile oraşe, de multe ori ea fiind folosită de către companii drept terapie pentru a-i elibera pe angajaţi de stres şi depresie. Un alt obiectiv al acestui joc este acela de a oferi o alternativă la jocurile pasive, non-sociale, şi privitul excesiv la televizor.

Există două momente preferate pentru luptele cu perne: seara sau după-amiaza.

Organizatori au optat mereu pentru a doua variantă, luând în considerare momentul mai cald al zilei, care garantează în ce priveşte participanţii o mai mare diversitate de vârste, precum şi lumina soarelui, care oferă cadrul ideal pentru a face fotografii frumoase, care vor deveni amintiri ale acestui eveniment efemer.

Citeste si:  Cinci state UE ridică restricţiile pentru croaţi pe piaţa muncii, alte opt le menţin

Înainte de începerea luptei propriu-zise, există un sentiment de euforie, care trece prin mulţimea adunată. Pentru că, în unele grupuri lupta cu perna poate dura între 5 şi 15 minute, organizatori au recomandat desfăşurarea acesteia pe parcursul unei ore.

Bucureştenii au sărbătorit  Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne în Piaţa Universităţii, pe 5 aprilie, începând cu ora 17.00, evenimentul fiind organizat de Asociaţia ROI. Capitalei i se alătură oraşele Constanţa, Timişoara, Braşov, locul de întâlnire a ”bătăuşilor cu perne” fiind marile pieţe. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata