România va găzdui, în premieră, Campionatul European de Yachting Zoom 8, ediţia 2014

10

România va găzdui, în premieră, în perioada 15-19 aprilie, Campionatul European de Yachting Zoom 8, ediţia 2014, o competiţie de primă clasă, la care s-au înscris sportivi de până în 20 de ani, din șase ţări, potrivit unui comunicat.

Campionatul, organizat de Yacht Club Regal Român, împreună cu Federaţia Română de Yachting și Primăria Constanţa, se dorește a fi un eveniment menit să promoveze și să încurajeze yachtingul sportiv românesc și să arate că România ocupă o poziţie importantă pe harta yachtingului european.

Citeste si:  Finanţarea europeană pentru podul Calafat-Vidin va fi pierdută

Competiţia se va desfășura pe parcursul a cinci zile, la Constanţa, și reunește 5 sportivi români (patru băieţi și o fată) de la cele mai importante cluburi de yachting din ţară, precum și 21 de sportivi din ţările europene în care clasa Zoom 8 este prezentă, Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Rusia.

România a mai găzduit câteva ediţii de campionate balcanice și, de asemenea, un campionat mondial la o fostă clasă olimpică — FD, în 2010. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata