EUR
4,84 RON
(-0.04%)
USD
4,28 RON
(-0.21%)
GBP
5,41 RON
(-0.05%)
CHF
4,56 RON
(-0.02%)
BGN
2,47 RON
(+0.28%)
BYN
1,75 RON
(+0.2%)
CAD
3,15 RON
(+0.37%)
RSD
0,04 RON
(-0.05%)
AUD
2,98 RON
(+0.24%)
JPY
0,04 RON
(-0.6%)
CZK
0,18 RON
(+0.02%)
INR
0,06 RON
(+0.03%)

Băsescu: În MAI, Poliţie, de multe ori şi la ISU, există elemente de corupţie; cer DIPI şi DGA să se activeze

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat marţi că în Ministerul Afacerilor Interne, Poliţie şi de multe ori şi în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă există elemente de corupţie, solicitând Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţiei Generale Anticorupţie să se activeze cât mai puternic împotriva corupţiei.

„Aş face o menţiune pentru DIPI şi DGA. Este esenţial să protejăm personalul Ministerului de Interne de corupţie şi, dacă nu aş spune-o, tot nu m-aţi crede că nu o gândesc. Ca şef al statului nu-mi pot permite să vin în faţa dumneavoastră să nu vă spun ce gândesc. În mod categoric, în MAI, Poliţie, de multe ori şi la ISU, există elemente de corupţie. Ne-am obişnuit să dăm de pământ cu agentul mic din stradă, dar vă cer în mod categoric, în mod deosebit structurilor MAI responsabile cu lupta împotriva corupţiei, în interiorul instituţiei, să se activeze mult mai puternic. Această instituţie va deveni o instituţie de elită atunci când va scăpa de petele de corupţie care sunt pe toată structura, de sus până jos”, a declarat şeful statului la bilanţul MAI pe anul 2013.

El a spus că nu este cazul să dea exemple, pentru că în această situaţie ar nedreptăţi pe mulţi.

„Vă atenţionez că este necesară curăţarea internă”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele Băsescu i-a felicitat pe poliţiştii de la Crimă Organizată pentru rezultatele obţinute împreună cu procurorii în destructurarea grupurilor de crimă organizată locală.

„Am convingerea că veţi continua şi astfel de grupuri vor înţelege tot mai bine că este grea viaţa de infractor într-o Românie în care Poliţia, Crima Organizată îşi fac treaba, la fel cum şi viaţa politicienilor infractori este grea când instituţiile statului îşi fac treaba”, a mai afirmat şeful statului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata