Dosarul nuclear: Diferenţele se reduc între Iran şi Grupul 5+1

Diferenţele se reduc între Republica Islamică şi marile puteri în discuţiile lor asupra unui acord global privind controversatul program nuclear al Teheranului, a afirmat marţi la Viena un oficial din cadrul delegaţiei iraniene, citat de AFP.

‘În anumite chestiuni, am redus diferenţele’, a declarat Abbas Araghchi, ministru adjunct de externe şi responsabil pe probleme tehnice în cadrul echipei iraniene, la finalul unei zile de negocieri cu Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania).

Aceasta este a treia sesiune de negocieri după ce Teheranul a acceptat în noiembrie să suspende o parte a activităţilor sale nucleare în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor care îi sufocă economia.

Grupul 5+1 şi Republica Islamică speră să progreseze suficient pentru a începe, în luna mai, redactarea unui document final.

Negocierile, care continuă miercuri, sunt ‘dificile şi complicate’, însă se desfăşoară într-o ‘bună atmosferă’, a adăugat demnitarul iranian, citat de agenţia Mehr, precizând că o nouă serie de discuţii vor avea loc la Viena la jumătatea lunii mai.

‘Cele două părţi au încercat să rezolve chestiunile (în suspensie) şi să îşi apropie punctele de vedere pentru a depăşi divergenţele, cu scopul de a putea intra în detaliile (unui acord global) cu prilejul viitoarei sesiuni’, a explicat Abbas Araghchi pentru presa iraniană. Cele două părţi se vor reîntâlni ‘la Viena, la sfârşitul lunii Ordibehesht’, care se încheie pe 20 mai, a precizat oficialul iranian.

Programul de îmbogăţire a uraniului se va derula în continuare, a afirmat el, în timp ce unul dintre punctele cele mai delicate îl reprezintă amploarea acestui program, în special numărul şi tipul de centrifuge (aparate pentru realizarea îmbogăţirii) utilizabile de către Iran.

Lucrările ‘vor continua’ la reactorul de apă grea Arak, o instalaţie în curs de construcţie care stârneşte temerile occidentalilor, dar Iranul este dispus să utilizeze ‘noi tehnologii’ pentru a risipi îngrijorarea, a mai spus demnitarul citat.

Reactorul de la Arak va funcţiona pe bază de plutoniu care ar putea fi folosit la fabricarea unei bombe nucleare.

Cele două părţi sunt hotărâte să încheie un acord global înainte de 20 iulie, a subliniat ministrul iranian. Acest acord ar ridica toate sancţiunile în schimbul unor garanţii solide şi verificabile că Teheranul nu încearcă să se doteze cu bomba atomică sub acoperirea unui program nuclear civil.

Abbas Araghchi a ţinut să îndepărteze temerile exprimate de secretarul de stat american, John Kerry, cu privire la eventuala capacitate a Republicii Islamice de a dispune în două luni de material suficient pentru a fabrica o bombă atomică. ‘Nu vrem arma nucleară’, a subliniat oficial iranian, citat de AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.