Ponta: Guvernul va debloca examenul de titularizare pentru 3.242 de profesori

29

Executivul va adopta o ordonanţă de urgenţă care deblochează examenul de titularizare în cazul a 3.242 de profesori, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern.

„Avem o ordonanţă de urgenţă în baza unei decizii a Curţii Constituţionale în aşa fel încât 3.242 de profesori să poată da examenele de titularizare, altfel nu puteau. Prin ordonanţa de astăzi să le transmitem oamenilor să stea liniştiţi că au voie să dea examenul”, a explicat Victor Ponta.

Curtea Constituţională a României a decis pe 27 februarie că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Legea educaţiei naţionale care prevăd posibilitatea titularizării cadrelor didactice netitulare calificate care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani.

Citeste si:  CE va prezenta miercuri rapoartele privind România şi Bulgaria din cadrul MCV

Solicitat de premier să ofere detalii despre proiectul de act normativ, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a precizat că este vorba despre clarificarea articolului 253 din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 în urma deciziei Curţii Constituţionale.

„Eram în plină procedură de titularizare, e vorba de 3.242 de posturi. Curtea Constituţională a adoptat Decizia 106/2014, publicată în Monitorul Oficial în 3 aprilie. Ne solicită clarificarea articolului 253 (din Legea educaţiei naţionale — n.r.) . Astăzi, prin ordonanţa de urgenţă, clarificăm acest articol. Practic, respectăm ceea ce cere Curtea Constituţională şi nu blocăm procedura de titularizare pentru 3.242 de profesori”„.

Citeste si:  Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de vară

CCR a dezbătut pe 27 februarie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale, excepţie ridicată de Constantin Ștefania Sidonia în Dosarul nr. 11432/3/2012 al Tribunalului Bucureşti — Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

„Cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale sunt neconstituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti — Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal”, se arată într-un comunicat al CCR transmis joi .

Citeste si:  INS: Costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 3,19% în T4/2013 faţă de T4/2012

Art. 253, declarat neconstituţional, prevede: „Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani, anteriori intrării în vigoare a prezentei legi, care au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post/o catedră devin titulari ai şcolii respective dacă: a) se certifică viabilitatea postului/catedrei; b) consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata