Staţiunea Covasna – oaza de sănătate, unde se recuperează inimile bolnave

O inimă sănătoasă pulsează, în mod normal, de 60 – 80 de ori pe minut, zi şi noapte, neîntrerupt. Orice ieşire de pe aceste ”frecvenţe” poate fi un semnal de alarmă, dar prea puţini oameni găsesc răgaz să asculte ritmul inimii.

Potrivit statisticilor, bolile cardiovasculare şi ale sistemului circulator fac anual milioane de victime în întreaga lume, în special în rândul bărbaţilor, iar în România sunt principala cauză de deces. În aceste condiţii, un hotel sau o pensiune în staţiunea Covasna, supranumită ”staţiunea inimii”, reprezintă o investiţie sigură.

Nu se mai ştie nici cine şi nici când a descoperit pentru prima dată această ”oază” de sănătate, cu aer ionizat, mofete şi ape minerale tămăduitoare, dar cert e că localnicii le-au testat în decursul secolelor, iar efectele lor terapeutice sunt incontestabile.

Citeste si:  Ponta: Dragnea e nevinovat în dosarul "Referendumul"; dacă va fi condamnat definitiv, decizia în privinţa şefiei PSD îi aparţine

Covasna este o imensă clinică naturală, unde vin la tratament an de an zeci de mii de oameni din ţară şi străinătate. Nu întâmplător aici există singurul spital din România profilat pe recuperarea bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare, oameni care suferă de cardiopatie ischemică, insuficienţă mitrală şi aortică, hipertensiune arterială ori care au scăpat cu viaţă după un infarct.

Un spital de boli cardiovasculare poţi construi oriunde în lume, dar un sanatoriu de recuperare, doar acolo unde există factorii naturali ce nu pot fi nici mutaţi şi nici multiplicaţi.

Tratamentul de la Covasna se bazează pe aerosoli, băi în apele carbogazoase şi mofete (emanaţii uscate de gaze naturale postvulcanice), care au un puternic efect vasodilatator. Concentraţia de bioxid de carbon a gazului mofetic de la Covasna este cuprinsă între 95 şi 99%, iar, după spusele specialiştilor, combinaţia cu radon măreşte durata efectelor terapeutice timp de câteva luni.

Citeste si:  Speranţa de viaţă în UE a crescut la peste 79 de ani; în România este sub 75 de ani

Amenajată sub formă de amfiteatru în trepte, mofeta seamănă la prima vedere cu o saună mare în care oamenii intră îmbrăcaţi. Pentru că este mai greu decât aerul, gazul stagnează întotdeauna în partea inferioară şi formează o ”pătură” invizibilă, iar fiecare pacient poate coborî, în funcţie de recomandarea medicului, până la un anumit nivel, dar niciodată peste cel al pieptului, pentru că inhalarea lui e deosebit de periculoasă, chiar letală. De aceea, nivelul gazului e măsurat în permanenţă şi marcat cu o panglică de culoare roşie, iar curele de 5-20 de minute se fac sub supravegherea balneologilor.

Citeste si:  Olteanu (BNR): Înfiinţarea RIBA reprezintă o contribuţie valoroasă la dezvoltarea economică a României şi Irlandei

Cei care au făcut tratament spun că au simţit cum se încălzesc şi ”iau foc”, pentru că acest gaz creşte fluxul sanguin din tegumente şi muşchi şi dilată vasele de sânge. De obicei, efectele se văd după 14 zile de tratament, afecţiunile cardiovasculare ameliorându-se simţitor.

Specialiştii susţin că mofetele sunt bune nu doar pentru bolile de inimă, ci şi pentru cele ginecologice, dermatologice, reumatologice şi endocrine, precum şi pentru afecţiunile aparatului locomotor, tulburări metabolice, nevroze şi neuropatii. Mofeta este, de asemenea, un remediu excelent şi pentru disfuncţii erectile, fiind considerată o ”Viagra” naturală.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata