Calităţile viorilor moderne ar fi similare şi chiar superioare celor ale viorilor Stradivarius

11

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, fabricate acum 300 de ani în Italia, a fost zdruncinată de un test efectuat de violonişti recunoscuţi în plan internaţional, majoritatea preferând instrumentele moderne.

În cadrul experimentului, cercetători francezi au invitat câţiva concertişti de prestigiu să cânte la 12 viori, şase moderne şi şase vechi, cin care cinci Stradivarius, întrebându-i apoi pe care ar prefera-o într-un ipotetic turneu de concerte, relatează agenţia Belga.

Fiecare solist a testat instrumentele într-o sală de concerte de 300 de locuri şi într-una mai mare din Paris, au precizat cercetătorii, al căror studiu a apărut în cea mai recentă ediţie a Proceedings of the National Academy of Sciences (7-11 aprilie). Fiecare sesiune de testare a durat peste o oră, iar muzicienii nu au putut identifica instrumentele, viorile moderne fiind transformate ca să pară vechi.

Citeste si:  Cea mai mare imagine a unui instrument muzical, alcătuită din corpuri umane

Autorii studiului, printre care se numără Claudia Fritz de la Institutul Jean le Rond d’Alembert din Paris, precizează că şase din cei zece solişti au preferat o vioară modernă. Când au comparat calităţile viorii alese în urma testului cu vechea lor vioară favorită, interpreţii au considerat superior, în medie, noul instrument. Niciunul din cei zece violonişti nu a putut ghici vechimea diferitelor instrumente şi, prin urmare, să facă diferenţa între viorile vechi şi cele moderne.

Rezultatele testului pun sub semnul întrebării opinia, necontestată până acum, că viorile Stradivarius au calităţi tonale ce nu pot fi egalate de instrumentele moderne, încheie autorii cercetării.

Citeste si:  Yom Kippur şi Sărbătoarea sacrificiului coincid pentru prima dată în ultimii 33 de ani

Fabricate de meşterul Antonio Stradivari în secolul al XVII-lea, viorile valorează în prezent milioane de dolari. Una din ele, ‘MacDonald’, a fost scoasă la licitaţie la sfârşitul lunii martie, iar preţul său ar putea atinge preţul record de 45 milioane de dolari. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata